spot_img
miercuri, 14 ianuarie, 2026
-8.1 C
București

Secretarul Trezoreriei americane speră că amenințarea lui Trump privind impunerea de taxe de 50% UE va aprinde un „foc sub Uniunea Europeană”

Secretarul Trezoreriei SUA, Scott Bessent, a declarat vineri că, în negocierile comerciale dintre Washington și Bruxelles, unele state din UE nu știu ce negociază Comisia Europeană în numele lor, și a estimat că amenințarea președintelui american Donald Trump că SUA ar putea impune taxe vamale de 50% asupra produselor europene ‘va aprinde un foc sub Uniunea Europeană’ în aceste negocieri, relatează Reuters.

Vorbind la postul Fox News, secretarul Trezoreriei a susținut că mulți alți parteneri comerciali semnificativi ai SUA negociază cu bună credință cu Washingtonul, dar nu la fel procedează Uniunea Europeană.

Vineri mai devreme, președintele Trump a scris pe rețeaua de socializare Truth Social că negocierile comerciale cu UE ‘nu duc nicăieri’ și a sugerat ‘impunerea unor taxe vamale de 50% împotriva UE, începând cu 1 iunie’, pentru a atenua deficitul comercial de circa 250 de miliarde de dolari înregistrat de SUA în schimburile cu blocul comunitar.

Acest mesaj al lui Trump vine la o zi după ce Scott Bessent a avut întâlniri în Canada cu miniștrii de finanțe din statele G7, ocazie cu care a discutat de asemenea cu comisarul european pentru comerț, Valdis Dombrovskis.

‘Cred că președintele consideră că propunerile Uniunii Europene nu sunt de aceeași calitate cu cele pe care le-am văzut din partea altor parteneri comerciali importanți’ ai SUA, a explicat la Fox News secretarul Trezoreriei americane.

Potrivi acestuia, din contactele SUA cu unele state membre ale UE rezultă că acestea din urmă nu au cunoștință de propunerile formulate de Comisia Europeană în negocierile comerciale cu SUA. ‘Nu voi negocia la televizor, dar sper că aceasta va aprinde un foc sub Uniunea Europeană’, care este formată din ’27 de țări, dar care sunt reprezentate de acest grup de la Bruxelles’, a mai spus Scott Bessent.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Franța, scandal cu Germania pe cumpărarea de arme americane pentru Ucraina

    Franța încearcă să împiedice Ucraina să achiziționeze arme din...

    Scandal cu percheziții cu deputați cumpărați in Ucraina

    Liderul uneia dintre fracțiunile parlamentare ale Radei Supreme este...

    Bolo dă atacul la cooperativele agricole

    Facilitățile fiscale acordate cooperativelor agricole prin legea destinată acestora...

    52 miliarde de euro, necesarul de finanţare total al României în 2026

    Guvernul estimează că se va împrumuta cu cel puţin...

    Zelenski, nervos că europenii nu au plătit armele americane pentru Ucraina

    Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a raportat probleme legate de...

    3 țări din Golf cer Americii să nu atace Iranul: DESPRE CE PERICOLE AVERTIZEAZĂ

    Arabia Saudită, Omanul și Qatarul încearcă să influențeze Statele...

    Bolo dă atacul și la universități

    Premierul Ilie Bolojan, care tocmai ce a preluat interimar funcția de...

    Articole relationate

    Categorii populare