Secretarul general al PSD: PSD nu are o tradiţie a sabotării coaliţiilor

Secretarul general al PSD, Paul Stănescu, a declarat vineri că scopul unei coaliţii de guvernare este să găsească soluţii, uneori chiar în detrimentul intereselor politice ale partidelor, iar actuala coaliţie funcţionează, în ciuda contestatarilor.

„Forma rectificării bugetare arată încă o dată că PSD este preocupat să protejeze românii vulnerabili, fără să neglijeze problemele economiei. Iar coaliţia de guvernare a demonstrat deja că are resurse de voinţă pentru a echilibra aceste nevoi sociale şi economice, în ciuda tuturor zgomotelor de fond. De altfel, şi problemele politice cu care ne confruntăm sunt tratate şi rezolvate de comun acord. Scopul unei coaliţii de guvernare este să găsească soluţii, uneori, chiar în detrimentul intereselor politice ale partidelor. Iar pentru PSD, marele test politic nu sunt alegerile, ci stabilitatea guvernamentală, menţinerea coaliţiei şi guvernarea în interesul românilor”, a spus Stănescu, potrivit unui comunicat de presă remis AGERPRES de PSD.

Secretarul general al PSD a adăugat că „degeaba se agită USR-ul” să caute nod în papură coaliţiei şi „să mai bage băţul prin gard”.

„Ei rămân în istoria politică drept cel mai jalnic partener de guvernare cu care putea să se asocieze vreodată un partid politic. Iar apropo de mesajul unora care ţin astfel cu tot dinadinsul să se facă de râs, reamintesc că PSD nu are o tradiţie a sabotării coaliţiilor. Rotaţia guvernamentală a premierului a fost gândită tocmai ca să ofere sistemului politic stabilitate şi ca să ne putem concentra mai mult pe guvernare decât pe probleme politice. Aceasta nu a fost o improvizaţie, noi nu tratăm guvernarea ca pe o aventură”, a menţionat acesta.

Stănescu a afirmat că în acest moment, pe agenda Comitetului interministerial pentru asigurarea rezilienţei energetice şi implementarea proiectelor de infrastructură în energie, condus de premierul Nicolae Ciucă, prioritatea zero este găsirea unei soluţii pentru diminuarea creşterii preţurilor la energie pe termen lung.

„Pentru că am văzut cu toţii că măsurile actuale nu asigură o continuitate acceptabilă nici pentru consumatorii casnici, nici pentru companii. Noi am spus deja şi repetăm: cea mai bună soluţie ar fi revenirea la reglementarea pieţei energetice. Însă aşteptăm, începând cu săptămâna viitoare, şi propunerile Ministerului Energiei şi concluziile comitetului interministerial, ca să putem lua o decizie care să ofere predictibilitate mediului de afaceri şi mai multă linişte românilor”, a susţinut el.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Judecătoarea Adriana Stoicescu: Cred că ironia încă e legală

    de Adriana Stoicescu, judecător Bun. Lucrurile stau asa: Daca a fost limbaj...

    Pe cine vrea Trump șef al Nvidia

    În urma demisiei lui Jensen Huang, o singură persoană...

    Firea: Măsuri concrete și finanțare europeană pentru sănătatea femeilor

    Măsuri concrete și finanțare europeană pentru sănătatea femeilor, la...

    Vučić acuză că serviciile secrete străine au preluat „securitatea si apărarea”: Vor să dezintegreze Serbia

    Liderul listei „Aleksandar Vučić - Serbia Unită”, Aleksandar Vučić,...

    Durov după scandalul Nvidia: Am primit „sute de „modele” foarte interesate”

    Fondatorul Telegram, Pavel Durov, a numit „nedrept” faptul că...

    Premierul estonian: UE a căzut in „capcana” Rusiei

    Europa a căzut într-o „capcană” acceptând să discute arhitectura...

    Zelenski loveste școlile românești din regiunea Cernăuți

    Reforma învățământului din Ucraina, care va intra într-o nouă...

    Articole relationate

    Categorii populare