spot_img
marți, 23 decembrie, 2025
2.8 C
București

Secretarul de stat pentru politica națională a lui Viktor Orbán: Ungaria consideră în continuare unificarea naţională ca un obiectiv strategic. Bazinul Carpatic, țintă strategică

Guvernul ungar nu renunţă la obiectivele sale privind strategia naţională nici acum, în situaţia economică dificilă cauzată de război, continuându-şi munca de unificare naţională prin consolidarea comunităţilor maghiare de peste hotare şi prin grija faţă de acestea – a declarat joi, la Pécs, Árpád János Potápi, secretar de stat pentru politica naţională Cancelariei Prim-ministrului.

Luând cuvântul la conferinţa de trei zile intitulată “Diaspora 2023 – Comunităţi fără frontiere”, organizată începând de joi de Universitatea din Pécs (PTE), Árpád János Potápi a declarat: preocuparea cabinetului pentru părţile naţiunii, comunităţile naţionale şi maghiarii care trăiesc în afara graniţelor Ungariei este fundamentală, explicită şi continuă. 

El a precizat că, în continuare, cabinetul sprijină aproape o sută de instituţii şi programe de importanţă naţională, printre care Programul de Redresare Naţională, Programul Naţiunea Protectoare şi Programul “În maghiară pe pământul natal”, iar în cadrul acestuia din urmă, cuantumul anual al sprijinului pentru elevi şi pentru studenţi a fost majorat la 100 000 de forinţi (268 de euro) pentru fiecare regiune. 

Secretarul de stat a reamintit lansarea programului de dezvoltare a grădiniţelor din Bazinul Carpatic, datorită căruia a fost sprijinită construcţia sau renovarea unui număr aproximativ de 900 de grădiniţe şi creşe, pentru a contribui la supravieţuirea şi consolidarea comunităţilor maghiare de peste hotare, precizând că lucrările de dezvoltare au fost deja finalizate în 800 de locaţii. 

De asemenea, el a precizat că Programul “Fără frontiere” a făcut posibilă pentru o jumătate de milion de elevi din Ungaria vizitarea unei regiuni din alte ţări din Bazinul Carpatic. Elevii de clasa a şaptea pot vizita în continuare foste regiuni în care trăieşte o comunitate maghiară cu finanţarea statului. 

El a declarat: statul ungar a sprijinit 80 de cluburi de echitaţie cu 220 de milioane de forinţi (589,5 de mii de euro) în cadrul programului de echitaţie lansat în Transilvania, iar anul acesta programul va fi extins pe întregul Bazin Carpatic.

După cum a afirmat, Bazinul Carpatic a fost întotdeauna o zonă economică, de aceea, începând din 2014, guvernul sprijină întreprinderile maghiare de peste hotare, inclusiv pe cele care angajează şi lucrători maghiari.

El a atras atenţia asupra faptului că, în ultimul deceniu, au fost stabilite sau consolidate 1000 de relaţii de înfrăţire în Bazinul Carpatic la nivelul localităţilor, începând cu anul 2022 statul sprijină şi cooperarea economică. 

Katalin Szili, membră în consiliul de administraţie al fundaţiei susţinătoare a universităţii PTE şi consilier principal al prim-ministrului, a subliniat în discursul său de salut: se poate afirma că poporul maghiar este o naţiune globală şi că toţi maghiarii contează, oriunde ar trăi în lume. Din acest motiv – a adăugat ea – fiecărui maghiar trebuie să i se garanteze posibilitatea de a prospera pe pământul natal şi de a-şi menţine cu uşurinţă relaţiile cu alţi maghiari.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Ucrainienii au fugit dintr-un oraș considerat cheie de ruși

    Armata ucraineană a abandonat orașul Seversk din Donbas pentru...

    Trump a zburat cu avionul lui Epstein de cel puțin 8 ori

    Cel de-al treilea lot de documente publicate de Departamentul...

    Green Line in Valea Jiului

    Consiliul Județean Hunedoara anunță punerea în funcțiune a sistemului...

    Trump, decizie: Acest lucru nu s-a mai întâmplat niciodată în istoria de 101 ani a Serviciului Extern al SUA

    Administrația președintelui american Donald Trump recheamă din funcțiile lor...

    Povestea de dragoste a lui Mircea Cărtărescu cu Ion Iliescu și Petre Roman

    Ce scria poetul Mircea Cărtărescu in ianuarie 1990 despre...

    Articole relationate

    Categorii populare