Home Analize Secretarul de stat al SUA: Arabia Saudită a plătit deja preţul pentru...

Secretarul de stat al SUA: Arabia Saudită a plătit deja preţul pentru uciderea jurnalistului Jamal Khashoggi

0

Arabia Saudită a plătit deja preţul pentru uciderea jurnalistului Jamal Khashoggi, a declarat miercuri secretarul de stat american Mike Pompeo, relatează dpa și Agerpres.

‘Saudiţii au plătit deja preţul. Sunt cei care au comis efectiv crima şi (pe care) noi i-am tras la răspundere’, a afirmat Pompeo, referindu-se la sancţiunile impuse de SUA împotriva a 17 cetăţeni saudiţi implicaţi în asasinarea lui Khashoggi la consulatul Arabiei Saudite din Istanbul.

Este fără discuţie intenţia SUA de a-i trage la răspundere pe toţi cei care sunt vinovaţi de acest lucru’, a declarat Pompeo la Fox News.

Secretarul de stat american a insistat că sunt strânse în continuare dovezi în acest caz, însă el a încercat să evite discuţia în legătură cu intenţiile SUA în ceea ce-l priveşte pe prinţul moştenitor saudit Mohammed bin Salman, despre care se crede că a ordonat sau cel puţin a ştiut despre crimă.

‘Regatul Arabiei Saudite decide cine conduce ţara’, a afirmat Pompeo.

Ad

Exit mobile version