spot_img
joi, 5 februarie, 2026
6.4 C
București

Secretar de stat adjunct pentru politici naţionale al lui Viktor Orbán: Conştiinţa şi organizarea naţională nu se opresc la graniţele statului, ele cuprind întreaga naţiune. Am construit o reţea care îi însoţeşte pe tineri de la grădiniţă până la universitate, ajutându-i să rămână pe pământul lor nata

Conştiinţa şi organizarea naţională nu se opresc la graniţele statului, ele cuprind întreaga naţiune, a declarat Péter Szilágyi, secretar de stat adjunct pentru politici naţionale în cadrul Cancelariei Prim-ministrului, în comuna Nagytárkány / Velké Trakany din Slovacia, luând cuvântul duminică la întâlnirea localităţilor care poartă denumirea Tárkány, transmite agenția maghiară de știri MTI.

În cadrul evenimentului care a reunit reprezentanţi ai localităţilor Tárkány din Ungaria, România (Bihor) şi Slovacia, Péter Szilágyi a vorbit şi despre forţa unei comunităţi organizate şi conştiente de sine, precum şi despre rolul unei reţele instituţionale puternice în supravieţuirea maghiarilor.

El a afirmat că a 20-a ediţie a întâlnirii reaminteşte că conştiinţa şi organizarea nu sunt doar o moştenire lăsată de regele Sfântul Ştefan, ci şi o realitate vie pentru naţiune. El a adăugat: faptul că reprezentanţii localităţilor din România şi Ungaria au venit şi ei la întâlnirea din Slovacia demonstrează că conştiinţa şi organizarea naţiunii nu se opresc la graniţele statului, ele cuprind întreaga naţiune, iar această solidaritate înseamnă că fiecare maghiar este responsabil pentru fiecare maghiar.

Politicianul a precizat că tema anului în curs la Secretariatul de Stat pentru Politici Naţionale este “Anul naţiunii active”, după care a subliniat: reuniunea aşezărilor înfrăţite este un exemplu elocvent a naţiunii active, ea exemplifică organizarea activă, puterea organizării şi a conştiinţei care ajută la ascensiunea naţiunii. El a mai adăugat: alte exemple pentru puterea organizării şi conştiinţei sunt instituţiile de învăţământ ale localităţilor, care ajută noile generaţii de maghiari să îşi întărească legăturile cu pământul natal, totodată ele constituie o reţea puternică care asigură supravieţuirea maghiarilor. “În ultimii doisprezece ani, aceste instituţii şi altele similare au construit o reţea care îi însoţeşte pe tineri de la grădiniţă până la universitate, ajutându-i să rămână pe pământul lor natal” – a declarat Péter Szilágyi.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Volvo se prăbușește

    Profitul net al producătorului auto suedez Volvo Car Group...

    O firmă rusească dezvoltă bio-drone prin implantarea unui cip în creierul păsărilor

    Compania rusă de neurotehnologie „Neiry”, care are sprijin din...

    Deutsche Welle: Ce fel de parteneriat strategic mai are România cu SUA?

    Sefa diplomației române a fost invitată la Washington exact...

    „Agentul de plăți” al moldoveanului Ilan Shor a transferat 100 miliarde de dolari din Rusia

    În Rusia, pe fondul restricțiilor impuse de sancțiuni, agentul...

    Olimpiada de la Milano rupe orașul

    Italia se pregătește de Jocurile Olimpice de Iarnă. Sub...

    Rubio: Acordul nuclear cu Rusia trebuie să includă și China

    Secretarul de stat american Marco Rubio a declarat astăzi,...

    Articole relationate

    Categorii populare