Sebastian Ghiță promite, din nou, poza cu Kovesi

Sebastian Ghiţă a declarat joi, din Serbia, că va fi audiat în dosarul de la Secţia de anchetare a magistraţilor care o vizează pe fosta şefă DNA şi, dacă procurorii îi vor cere, le va furniza fotografia cu Laura Codruţa Kovesi acasă la el, transmite Mediafax.

„Cred că, aşa cum mi-am cântărit eu paşii şi acţiunile, cred că ceea ce a început acea Secţie de invesigare a magistraţilor, e o procedură care nu trebuie să devină o acţiune subsumată acţiunilor mele. Investigaţiile trebuie făcute de procurori şi sunt convins că doamna procuror Florea vor avea răbdare şi atenţia şi au şi puterea să se pronunţe asupra doamnei Kovesi în conivenţă cu Portocală sau Onea. Nu aş vrea să fiu eu cel care să îmi bag nasul şi coada în lucrurile acestea”, a declarat Sebastian Ghiţă, la Antena3.

Potrivit fostului deputat, fotografia cu Laura Codruţa Kovesi de la el acasă o va transmite procurorilor Secţiei de anchetare a magistraţilor, dacă i se va cere. Totodată, Ghiţă a precizat că va fi audiat de procurori.

„Să nu fiţi sigur, poate că acea poză va ajunge la secţia de investigare a magistraţilor ca probă. Dacă procurorii îmi vor cere. Eu urmează să fiu audiat. Dacă procurorii îmi vor cere voi pune la dispoziţia lor orice probe şi materiale. Nu ştiu (când voi fi audiat – n.r.), dar mă aştept să fiu audiat. De altfel, am depus o plângere şi am explicat acolo de ce eu cred că doamna Kovesi dirijându-I pe domnii Onea şi Negulescu, am explicat acolo cum, pentru că că ştiam că doamna Kovesi mi-a fabricat dosare şi falsificat probe”, a mai spus Sebastian Ghiţă.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Trump l-a demis pe procurorul general din cauză că nu a făcut dosare adversarilor săi politici

    Președintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, a confirmat...

    Guvernul german s-a prăbușit la încredere: 15%

    Sprijinul pentru guvernul cancelarului german Friedrich Merz a scăzut...

    Ponderea țărilor BRICS în PIB-ul global a depășit 40%

    Ponderea țărilor BRICS în PIB-ul global a depășit 40%,...

    Administrația Trump va impune tarife de 100% la importul pentru anumite medicamente

    Administrația președintelui Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, se...

    Transportul de containere din China către Europa a crescut cu 40% în ultimele săptămâni

    Transportul de containere din China către Europa a crescut...

    Ucraina mai are bani doar pentru încă 2 săptămâni

    Ucraina mai are bani doar pentru încă două săptămâni,...

    Șeful CJ Caraș Severin: 3 vești bune

    Trei vești bune!, anunță șeful PSD si al CJ...

    Articole relationate

    Categorii populare