Home Mehedinți SE ASFALTEAZĂ ULIȚELE DIN CRIVINA

SE ASFALTEAZĂ ULIȚELE DIN CRIVINA

0

Președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu, a mers astăzi în satul Crivina, comuna Burila Mare, acolo unde condițiile de trai ale locuitorilor sunt mult îmbunătățite în urma investițiilor care s-au realizat în ultimii ani.

Acum se asfaltează ulițele din Crivina în cadrul unui proiect finanțat în cadrul Programului Național “Anghel Saligny”. Este vorba de o investiție de aproximativ 10 milioane lei, fonduri guvernamentale.

Investiția se implementează după ce la Crivina s-a realizat sistemul de alimentare cu apă și canalizare.

Totodată, s-a asfaltat drumul greu de parcurs până acum, de la Stația de pompare a apei Țigănași până în drumul național. Este o lucrare importantă mai ales că acolo, Ministerul Agriculturii investește în modernizarea stației.

“Este o investiție care s-a desfășurat într-un ritm foarte bun. La sfârșitul lunii mai a fost semnat contractul de finanțare și iată, acum, deja lucrările sunt pe ultima sută de metri.Îl felicit pe primarul Jenică Cicic și mă bucur că prin colaborarea pe care o avem, contribuim la îmbunătățirea condițiilor de trai pentru locuitori!”, a transmis președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu.

Ad

Exit mobile version