Premierul Victor Ponta l-ar fi ameninţat pe liderul grupului PNL din Camera Deputaţilor, George Scutaru, că îl ia cu duba, cearta dintre cei doi având loc la finalul unei dezbateri din Camera Deputaţilor care s-a ţinut în urmă cu peste o lună, declara în 8 mai George Scutaru, la vremea respectiva deputat PNL.
George Scutaru susţine că premierul i-a spus „vezi că poate te luăm noi cu duba”, după ce a făcut mai multe afirmaţii critice la adresa PSD la un miting electoral al PNL, dar că nu are cum să demonstreze că premierul l-a ameninţat.
Liderul grupului PNL din Camera Deputaţilor, George Scutaru, a susţinut într-o declaraţie pentru „Gândul” că premierul l-a ameninţat în Parlament în şedinţa din 24 martie când i-a spus „vezi că poate te luăm noi cu duba”.
„Pe 22 martie a fost la Brăila o lansare regională a europarlamentarilor PNL. Cu această ocazie am avut un discurs unde am afirmat printre altele că s-a trecut de la capitalismul de cumetrie din vremea lui Iliescu la social-democraţia de dubă acum pe vremea lui Victor Ponta şi că duba a devenit unitatea de măsură a eficienţei guvernării, mulţi baroni locali având probleme cu justiţia deoarece confundă bugetul ţării cu propriul buzunar”, afirmă Scutaru că este declaraţia care l-a iritat pe premier.
La două zile după această declaraţie, la finalul dezbaterii din Camera Deputaţilor, unde s-a discutat despre reducerea CAS cu cinci puncte procentuale şi scutirea pe profitul reinvestit, premierul Ponta l-ar fi ameninţat pe Scutaru.
„La final, m-am dus către premier cu textul acestei declaraţii, am văzut că unele televiziuni au dat nişte imagini, dar erau de la a doua discuţie, prima a avut loc chiar când am părăsit tribuna. Lângă premier se afla ministrul de Finanţe, moment în care premierul a luat hârtia şi a spus «bun, asta o lăsăm la o parte, văd că te-ai specializat în dube, vezi că poate te luăm noi cu duba». Am rămas stupefiat de această atitudine a premierului, mai ales că a spus-o pe un ton foarte apăsat, se vedea că era foarte iritat, sfătuindu-mă să îmi văd de alte lucruri. Am revenit în bancă, lângă mine era Eugen Nicolăescu care şi-a dat seama că am avut o altercaţie cu premierul”, a povestit Scutaru versiunea sa asupra incidentului din Camera Deputaţilor.
El susţine că a mai avut o contră verbală cu premierul şi la finalul şedinţei.
„Am mai avut o altercaţie cu premierul şi am cerut precizări pe ideea că este inacceptabil un asemenea comportament. Discuţia a continuat într-o manieră absolut penibilă, am văzut că după aceea pe nişte site-uri în care PSD are un grad de control s-a prezentat discuţia ca fiind tu vorbeşti de puşcărie, dar vezi că şi voi îi aveţi pe ai voştri, deci ar fi mai bine să o laşi„, a declarat pentru „Gândul” Scutaru.
Liberalul a ţinut să precizeze că nu a dorit să facă publică această ameninţare a premierului Ponta deoarece nu are cum să dovedească cele spuse.
„Nu am ieşit atunci, dintr-un lucru foarte simplu, dacă eram a doua, puteam să merg cu un coleg care să-mi fie martor. M-am uitat pe imagini, la prima discuţie că el m-a abordat, nu eu l-am abordat pe premier, nu eram decât eu cu el şi doamna ministru, la a doua discuţie s-a nimerit să fiu înconjurat de pesedişti. Am văzut reacţia unui coleg de la PSD care a apărut şi a spus că premierul nu m-a ameninţat, că mi-a spus că nu e bine să se adreseze cu un asemenea ton şi să sugerăm cu puşcăriile unora altora. Mi-am dat seama că nu am niciun martor, era cuvântul meu în faţa cuvântului a zece pesedişti. Dacă ieşeam, toţi se jurau pe roşu că nu aşa a fost şi domnul Ponta nu l-a atins nici cu o floare”, a subliniat liderul grupului PNL din Camera Deputaţilor.