Scriitorul și analistul politic Dorin Tudoran face praf PNL după cea mai recentă manevră de imagine, înregimentarea lui Mihail Neamțu, afirmînd că, în mod firesc, liderul liberal ar trebui să continue cu Valentina Pelinel și cu Cristi Borcea. ”Orban a umplut PNL de căcat” e concluzia nemiloasă a reputatului disident anti-comunist, într-un articol de pe blogul propriu, scrie Inpolitics.ro.
”L-o fi umplut pe Ludovic Orban de bucurie cererea de adeziune a lui Mihail Neamțu, dar semnarea ei a umplut PNL de căcat. Și, zău, nu mai era nevoie de încă o cisternă revărsată peste istoria post-decembristă a partidului”scrie Dorin Tudoran.
”Așadar, după ce și-au întărit ADN-ul politic cu un os de Brătieni (Petre Roman); după ce și l-au tras pe Purtătorul de cuvânt al lui Dumnezeu în propria bisericuță politică (Gigi Becali); după ce i-au înghițit fără să-i poată digera vreodată pe liberalii “cu adevărat democrați” (PDL); după ce multe altele, liberalii și l-au adjudecat și pe Mihail Neamțu, cărturar absolut remarcabil, dar aflat mereu în transă pe streașina somnabulismului politic românesc” adaugă el.
”Ludovic Orban ar trebui să pună mâna pe telefon, să-i sune pe Valentina Pelinel și Cristi Borcea. Cei doi sunt și intreprinzători mari, mici și mijlocii, și foarte (re)productivi, dau bine ”pe sticlă” și au relații care se pot dovedi foarte utile partidului. În final, Ludovic Orban îl poate suna și pe Traian Băsescu, chemându-l să revină printre ai săi — Liberali Pentru Eternitate. Traian Băsescu nici nu are nevoie să trimită o Cerere de adeziune, căci o are aprobată în alb(…) Partidele istorice ale interbelicului românesc (PNL și PNȚ) n-au murit atât atacate din afară sau de mâna infiltraților fostei Securități ori ai Serviciilor ce au preluat moștenirea acestora. Au murit mai ales otrăvite de imensa lor mediocritate internă, de alianțele indecente încheiate în speranța supraviețuirii, de incapacitatea de-a se adapta la o lume în care a vântura o carte de vizită tipărită acum un secol sau acum 75 de ani nu mai are nicio relevanță decât în pagini de memorii și manuale de Istorie” conchide scriitorul.
