Home Analize Scholz pus sub anchetă parlamentară de opoziția creștin democrată în scandalul CumEx...

Scholz pus sub anchetă parlamentară de opoziția creștin democrată în scandalul CumEx Files

0

Opoziţia conservatoare germană – Uniunea Creştin-Democrată şi Uniunea Social-Creştină (CDU/CSU) – a anunţat marţi că va solicita o anchetă parlamentară asupra scandalului de evaziune fiscală ce implică banca Warburg din Hamburg şi care ar urma astfel să investigheze de asemenea rolul jucat în acesta de actualul cancelar social-democrat Olaf Scholz, care era la acea vreme primar-guvernator al oraşului-stat Hamburg, scrie agenţia EFE conform Agerpres.

Scandalul cu numele de „CumEx Files” este legat de o schemă de optimizare fiscală concepută de bănci, printre care şi banca Warburg. Ani la rând, bănci şi investitori, apelând la o serie de manevre financiare, au obţinut din partea Fiscului rambursarea unor impozite pe care de fapt nu le plătiseră niciodată. Se estimează că Fiscul german a fost astfel prejudiciat cu circa 36 de miliarde de euro în perioada 2000-2020.

Olaf Scholz, în calitate de primar al Hamburgului, a avut în 2016 şi 2017 întâlniri cu Christian Olearios şi Max Warburg, manageri ai băncii Warburg. În 2016, fiscul oraşului Hamburg a renunţat la încasarea unei sume de 47 de milioane de euro obţinute de banca Warburg prin tranzacţii neregulamentare realizate printr-o schemă de optimizare fiscală. O altă datorie, de 43 de milioane de euro, a fost reclamată numai după presiunile Ministerului de Finanţe şi în urma unei decizii judiciare.

Alianţa CDU/CSU crede că Fiscul a dorit iniţial să ceară plata celor 47 de milioane de euro, dar apoi s-a răzgândit, şi doreşte să elucideze prin ancheta parlamentară dacă renunţarea la încasarea acelei sume are vreo legătură cu respectivele întâlniri ale lui Scholz.

Actualul cancelar se află de mult timp sub presiune din cauza acestui scandal. Parlamentul regional din Hamburg a pornit deja o investigaţie proprie în cadrul căreia o comisie a sa l-a audiat pe Scholz de mai multe ori. El a susţinut în faţa acestei comisii că nu-şi aminteşte de întâlnirile cu Olearios şi Warburg. Însă documente ale Bundestagului (camera inferioară a parlamentului federal german) arată că el a oferit detalii despre acele întâlniri, în timpul unei audieri în Comisia de Finanţe în anul 2020.

Pentru crearea unei comisii de anchetă în Bundestag este nevoie de votul a cel puţin 25% din numărul total al deputaţilor, prin urmare CDU/CSU dispune de suficiente voturi pentru a o lansa. 

Ad

Exit mobile version