Marian Munteanu, noul candidat al PNL la Primăria Capitalei, are un trecut tumultos. În prima parte a lui 1990 a fost unul din simbolurile Pieții Universității, Liga Studenților condusă de el fiind unul din principalii organizatori. Trecutul său dinainte de 1990 și unele din evenimente de după 1990 pun serioase semne de întrebare în privința acestui personaj care o vreme a fost teleghidat pe scena publică de Virgil Măgureanu, fost director al SRI.
LIDERUL STUDENȚILOR COMUNIȘTI
21 decembrie 1989. Marian Munteanu era lider al Asociației Studenților Comuniști (ASC) pe an în cadrul Facultății de Litere a Universității din București, unde acesta era student la secția de română- portugheză, dar potrivit declarațiilor sale publice era, de fapt, un opozant al regimului comunist.
“La prima şedinţă A.S.C. Marian a fost propus ca secretar de an şi ales cu o mare majoritate. A fost reales pînă în anul III. Era foarte potrivit pentru această funcţie […] După Revoluţie mi s-a părut ciudat că a fost din nou reales – de astă dată ca lider al studenţilor în Ligă. Consideram că oamenii care au avut înainte funcţii politice nu ar trebui să conducă şi acum. Marian a fost membru P.C.R. şi de aceea mulţi sau împotrivit la realegerea lui. Marian a răspuns însă că funcţia pe care a avut-o îi permitea să lupte dinăuntru împotriva sistemului. În rîndul celor care s-au opus alegerii lui Marian ca lider al Ligii m-am numărat şi eu.“, mărturisea fosta sa colegă Pupeza Codrina într-un articol publicat acum câțiva ani de Traian Călin Uba în România Liberă.
DUS LA ȚUȚEA DE AGENTUL SECURITĂȚII
Înainte de 1989 a fost unul din studenții care îl vizitau pe Petre Tuțea. Cel care i-a mijlocit acest lucru a fost Ioan Coja, profesor la Universitate și colaborator al Securității, care selecta studenții care îl vizitau pe Țuțea.
Pe vremea când era profesorul lui Marian Munteanu și organiza grupuri de studenți pentru a-l îngriji pe Țutea, Ion Coja era și secretar PCR la Universitate.
Munteanu a dorit să candideze la președinție în 2000 din partea partidului lui Virgil Măgureanu și a PUNR, un partid naționalist din Ardeal susținut de foști ofițeri de Securitate.
A SEMNAT UN ANGAJAMENT CU SECURITATEA
În 1999, cotidianul Atac la Personă publică pe prima pagină în facsimil acordul de colaborare semnat de Munteanu cu Securitatea în septembrie 1988.
Munteanu nu a comentat niciodată acuzația privind colaborarea cu Securitatea.
L-A ADUS PE HORIA SIMA ÎN ROMÂNIA SĂ SE ÎNTÂLNEASCĂ CU MĂGUREANU
O informație bombă despre Marian Munteanu este confirmată din două surse.
Doi jurnaliști: Ion Itu de la revista Tinerama și Șerban Orăscu de la Radio Europa liberă au scris despre venirea în România a liderului Mișcării Legionare, Horia Sima, în 1991, pentru o întâlnire cu directorul SRI, Virgil Măgureanu.
Întâlnirea ar fi avut loc în Delta Dunării pe o ambarcațiune fiind mediată de Marian Munteanu. La aceea vreme, Măgureanu dorea să păstreze grupările legionare din exil în continuare sub influența SRI, așa cum reușise în trecut Securitatea, iar Marian Munteanu era folosit pentru legăturile sale bune cu bătrânii legionari.
Marian Munteanu…(Eve
În perioada 1991-1993, Marian Munteanu a făcut mai multe vizite legionarilor din exil convingându-i să sponsorizeze o mișcare politică naționalistă și creștină, precum și editarea unui ziar. Munteanu a contactat în special codreniștii din exil, sar și simiștii din Spania și Franța.
De asemeni, Munteanu a mai colectat sume de bani de la Paul Morcov din Germania, omul codreniștilor în Europa, care l-a ajutat să cumpere mai multe microbuze.
CU BANII LEGIONARILOR A INFIINȚAT UN PARTID AL SECURIȘTILOR
După ce a strâns banii legionarilor, Munteanu a inființat Mișcarea pentru România, care grupa oameni apropiați fostei Securități, printre care frații George și Victor Roncea al căror tată fusese securistul TVR.
Un fost șef de contrainformații al Armatei, generalul Dumitru I Dumitru, făcea parte din conducere MPR.
La alegerile generale din 1992 MPR a obţinut 12.936 de voturi, adică 0,12% din totalul voturilor valabil exprimate.
PAȚURCĂ DESPRE MARIAN MUNTEANU
Răposatul Cristian Pațurcă, autorul imnului golanilor, scria despre el: “Marian Munteanu a luat-o cu afacerile, n-a mai băgat în seamă pe nimeni. Da, a ajuns şi ăsta mare şi tare. A ajuns pe dracu’. Vali Sterian a fost singurul care l-a înfruntat şi l-a făcut trădător nenorocit”.
MILITARIZAREA SECTORIALĂ A ROMÂNIEI
Sunt deosebit de interesante soluţiile pe care Marian Munteanu le propunea, în 1994, în paginile revistei „Mişcarea” .Astfel, Munteanu vorbea de „militarizarea sectorială” , adică, „să se instituie măcar un dram de ordine în aparatul administrativ al Statului Român„.