Home Basarabia Scandalul vizitei liderului transnistrean la Londra

Scandalul vizitei liderului transnistrean la Londra

0

Ambasada Marii Britanii la Chișinău a confirmat că liderul transnistrean Vadim Krasnoselski a făcut o vizită la Londra la începutul săptămânii, fiind primit la ministerul de externe britanic, dar a spus că vizita nu a fost oficială, transmite Radio Europa Liberă.

Cu o zi mai devreme, spicherul moldovean Andrian Candu a declarat că primirea lui Krasnoselski la ministerul de Externe britanic, dacă se confirmă, ar însemna „o încălcare brutală a dreptului internațional, în condițiile în care Marea Britanie recunoaște integritatea teritorială a Moldovei”.

Într-un comunicat difuzat de ambasada britanică se spune că liderul transnistrean a fost primit de Nicola Pollitt, directoarea suplimentară pentru Europa de Est și Asia Centrală în ministerul de Externe de la Londra, dar că întrevederea „nu a stabilit un precedent”, iar întreaga vizită a purtat un caracter privat, nu „de lucru”, cum a spus Tiraspolul.

Comunicatul ambasadei mai dezminte și afirmațiile publicate pe site-ul lui Krasnoselski că „diplomații britanici au sprijinit poziția președintelui RMN” în chestiunea negocierilor. Sâmbătă, portalul newsmaker.md a scris că Chișinăul ceruse Londrei să nu primească funcționari transnistreni la nivel oficial.

Ad

Exit mobile version