spot_img
-1.1 C
București
luni, decembrie 23, 2024
AcasăAnalizeScandalul violului minorilor la francezi

Scandalul violului minorilor la francezi

-

RELATARE RADIO FRANCE INTERNATIONAL DE VASILE DAMIAN:

- Reclama -

Dezbateri aprige în Franţa după ce în urmă cu câteva zile un bărbat judecat pentru violarea unei fete de 11 ani a fost achitat. Respectivul nu a fost găsit vinovat întrucât juraţii au estimat că nu a fost vorba de un viol câtă vreme fata şi-a dat consimţământul. Mai multe asociaţii dar şi guvernanţii de la Paris ar dori să introducă o lege privind consimţământul sexual al minorilor.

- Advertisement -

Afacerea, la originea actualei polemici, datează din 2009. O fată de 11 ani este abordată atunci între două blocuri de un tânăr de 22 de ani. Acesta îi propune să-l urmeze, ceeace respectiva face. Odată ajunşi într-un părculeţ, cei doi au o relaţie sexuală, « consimţită », zice bărbatul. Un acuzat care a afirmat de asemenea că fetiţa l-a minţit, spunându-i că are între 14 şi 15 ani. La proces, victima a contestat acest lucru. In 2010, familia ei descoperă ce s-a întâmplat după ce constată că fata a rămas însărcinată. Familia depune deîndată plângere pentru viol iar copilul care avea să se nască şi care este astăzi în vârstă de 7 ani, a fost plasat într-o altă familie.

La procesul derulat zilele trecute şi la care parchetul ceruse opt ani închisoare, juraţii nu au reţinut niciun criteriu pentru a stabili că a fost vorba de un viol. Nu s-a comis nicio violenţă, nicio constrângere morală, fetiţa nu a fost ameninţată şi nici nu a fost luată prin surprindere. Curtea decide deci să-l achite pe acuzat, lucru care a provocat un val de indignare şi nu doar în rândul familiei şi a victimei dar şi în întreaga opinie publică. De partea sa, avocatul acuzatului a declarat că nu a aplicat decât legea. « Dacă există lacune în legislaţie, responsabilitatea nu o poartă nici avocatul nici acuzatul » a mai spus avocatul. Parchetul a decis să depună recurs.

- Advertisement -

Ce rezultate a dat actuala dezbatere?

Trebuie mai întâi ştiut că în Franţa, spre deosebire de alte ţări, nu există o vârstă minimă de la care, în jos, un copil nu mai poate fi considerat că şi-a dat consimţământul.

In Hexagon, violul, pasibil cu până la 20 ani închisoare, este « orice act de penetrare sexuală comis asupra unei alte persoane prin violenţă, constrângere, ameninţare sau surpriză ». Nicăieri nu se vorbeşte însă despre vârsta victimei. Totuşi, din 2005 încoace, potrivit unei decizii a Curţii de casaţie, copii sub 5 ani se presupune că nu şi-au dat consimţământul. Diferenţa de vârstă între autor şi victimă poate de asemenea să demonstreze că a fost o constrângere morală. Dar legea nu este mai precisă de atât.

Intr-un raport publicat anul trecut, Inaltul consiliu pentru Egalitate propunea 13 ani vârsta minimă pentru a recunoaşte că un minor şi-a dat consimţământul pentru un act sexual. In Spania şi în SUA, această vârstă minimă este de 12 ani. In Elveţia şi Olanda, copii şi adolescenţii se presupune că şi-au dat consimţământul sexual de abia de la 16 ani în sus.

In Franţa, Nicole Belloubet, noul ministru al Justiţiei, a propus ca într-o eventuală viitoare lege să se reţină vârsta de 13 ani de la care un act sexual poate fi considerat liber consimţit. Alţi parlamentari tind mai sus, spre 15 ani. Un astfel de prag, oricare ar fi el, ar avea avantajul de a fixa o limită clară pentru adulţi. Sindicatul magistraturii se opune însă acestei propuneri. El se întreabă dacă vrem cu adevărat să apară în lege « interdicţia de a avea un act sexual între un minor de 14 ani şi un major de 18 ? ». Sindicatul e de părere că în orice caz nu trebuie legiferat sub efectul emoţiei, cum este cazul acum.

Un proces similar, în luna septembrie, a fost amânat cu şase luni

In septembrie, un bărbat de 28 de ani urma să fie judecat pentru « agresiune sexuală ». In fapt, el este acuzat de famila unei fete, tot de 11, că ar fi violat-o după ce respectiva l-a urmat în casa unde avea să aibă loc două acte sexuale. Scandalul a fost iscat de decizia justiţiei de a recalifica acuzaţia în « agresiune sexuală », ceeace nu este deloc acelaşi lucru din punctul de vedere al pedepselor. In cele din urmă procesul a fost amânat pentru februarie 2018 ca să se examineze o chestiune de procedură ridicată de apărare.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img