Aliou Sall, fratele preşedintelui senegalez Macky Sall, şi-a dat demisia dintr-o funcţie guvernamentală la finalul lunii iunie în cadrul unui scandal de peste 10 miliarde dolari în care este implicat şi omul de afaceri român Frank Timiş, cel care a iniţiat proiectul Roşiei Montane, gigantul britanic BP Petroleum şi autorităţile din Senegal, potrivit Financial Times, scrie Ziarul Financiar.
BBC a relatat luna trecută că o companie condusă de Aliou Sall ar fi primit o serie de plăţi secrete de la o companie care şi-a securizat două licenţe offshore pentru exploatarea gazului din ţară – aceste licenţe fiind în centrul controverselor încă de acum şapte ani când au fost acordate.
De la relatările BBC-ului, întreaga ţară este pusă pe jar, cu proteste masive în oraşul Dakar – populaţia îi cere statului să gestioneze mai bine unele dintre cele mai mari rezerve de gaz din lume.
Potrivit BBC, gigantul BP Petroleum a fost de acord să îi plătească omului de faceri Frank Timiş, prin compania Timiş Corp, suma de 250 milioane dolari pentru o participaţie în licenţa de exploatare a unor zăcăminte de gaz în 2014. Mai mult, BP a fost de acord să îi plătească acestuia redevenţe de 10 miliarde de dolari în următoarele decenii.
Potrivit companiei BP, redevenţele stabilite erau mult mai mici, şi că a făcut un due diligence semnificativ înainte de a semna tranzacţia.
La finalul lunii iunie, Aliou Sall şi-a dat demisia dintr-un corp guvernamental responsabil cu trezoreria, dar a rămas primar al suburbiei Dakar. El a lucrat pentru Timiş Corp Senegal până în 2016, iar după ce a plecat de la subsidiara respectivă, a continuat să colaboreze cu alte subsidiare ale companiei în alte ţări din Africa de Vest.