Home Externe Scandalul Talaqului-divorțul islamic

Scandalul Talaqului-divorțul islamic

0

Presa din întreaga lume vorbește despre decizia Curții Supreme din India de a interzice divorțul islamic prin simpla pronunțare de trei ori, de către bărbat, a cuvântului talaq (”divorțez”). Lucrurile sunt însă mai complicate…

India Today precizează că, de fapt, Curtea Supremă a interzis triplul talaq instant și nu triplul talaq în general:

”Triplul talaq instant se întâmplă atunci când soțul pronunță cuvântul „talaq” (”divorțez”) de trei ori în timp scurt – într-o singură propoziție, fie chiar prin telefon, e-mail sau mesaj text.Mulți clerici și juriști islamici consideră o astfel de formă de divorț imediată și irevocabilă. Chiar dacă soțul vrea să se împace și să se întoarcă la soția sa, ieșirea este nikah halala, ceea ce înseamnă că femeia trebuie să se recăsătorească și să desăvârșească cea de-a doua căsătorie, după perioada de trei luni de separare obligatorie.Triplul talaq instant a fost rău privit chiar și în Coran sau Hadis (zicerile profetului Mahomed) și este interzis în majoritatea țărilor cu majoritate musulmană. Iar statisticile ne spun că mai puțin de un procent din divorțurile musulmanilor din India se încadrează în această categorie.Cea mai acceptată formă de divorț islamic este triplul talaq în care soțul pronunță cuvântul o dată și îl poate repeta doar după următorul ciclu lunar”.

Washington Post precizează că triplul talaq nu oferă femeilor musulmane din India practic nici un cuvânt în materie de divorț. Soții divorțează adesea prin telefon, prin mesaje text și poștă sau în toiul unor certuri casnice. Prin contrast, femeile trebuie aproape întotdeauna să obțină consimțământul soțului dacă vor să inițieze un divorț.

Ad

Exit mobile version