SCANDALUL SPITALULUI MOBIL DIN LEȚCANI: ”Nici cei de la Mediu, nici Prefectura, nici Ministerul Sănătăţii n-au mişcat un deget în campania electorală, pentru că aşa s-a dat ordin la liberali”

Liderul TSD, deputatul Bogdan Cojocaru, susţine că anunţul liberalilor cu grăbirea procedurilor pentru deschiderea spitalului mobil de la Leţcani arată că PNL a blocat intenţionat proiectul până la alegeri, doar pentru că a fost iniţiat de reprezentanţii PS, transmite news.ro.

„E mobilizare generală la PNL pentru deschiderea spitalului cât mai repede. Dar unde erau instituţiile arondate PNL în urmă cu câteva săptămâni? S-au hărnicit cu toţii, dintr-o dată. Nici cei de la Mediu, nici Prefectura, nici Ministerul Sănătăţii n-au mişcat un deget în campania electorală, pentru că aşa s-a dat ordin la liberali, să blocheze cu orice preţ proiectul. Trebuia scos ţap ispăşitor Maricel Popa, candidatul PSD la preşedinţia Consiliului Judeţean, pentru că el iniţiase proiectul“, a spus deputatul PSD Bogdan Cojocaru.

El a afirmat că nu s-a schimbat nimic pe „frontul“ spitalului mobil şi că pe platforma de la Leţcani sunt aceleaşi containere şi aceeaşi aparatură medicală care exista şi înainte de 27 septembrie.

Este bine că le-a venit mintea la cap în ultimul moment, dar în acelaşi timp este cinic să foloseşti instituţiile statului pentru a bloca un proiect vital pentru ieşeni. Vedem evoluţia ascendentă a pandemiei şi situaţia îngrijorătoare de la Iaşi. Suntem de câteva săptămâni pe locul doi ca număr de cazuri după Bucureşti, iar liberalii preferă jocurile politice, în loc să-i intereseze sănătatea ieşenilor“, a mai afirmat Bogdan Cojocaru.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Trump s-a răzgândit: Nu mai desfășoară trupe terestre împotriva Iranului

    Președintele american Donald Trump a promis joi că nu...

    Tulsi mai pune o cărămidă in controversa iraniană a lui Trump

    Directoarea serviciilor de informații americane Tulsi Gabbard a refuzat...

    Ciprul vrea să rediscute prezența bazelor militare britanice

    Președintele Ciprului, Nikos Christodoulidis, a declarat astăzi că este...

    Șeful Pentagonului: Nu avem arme de dat Ucrainei

    Arsenalele de arme avansate ale Statelor Unite sunt încă...

    FNGCIMM deschide colaborarea cu brokerii de credite pentru a accelera finanțarea IMM-urilor

    Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici...

    Articole relationate

    Categorii populare