Scandalul șefului demis al serviciilor secrete germane: A fost promovat secretar de stat

Angela Merkel şi coaliţia sa erau miercuri ţinta criticilor după compromisul la care au ajuns cu privire la şefia serviciului de informaţii interne, al cărui titular a fost demis din funcţie în ajun pentru legăturile sale cu extrema dreaptă, dar a fost promovat secretar de stat, relatează AFP și Agerpres.

Prin sancţiunea-promovare aplicată lui Hans Georg Maassen, cancelarul Angela Merkel (CDU, Uniunea Creştin Democrată) şi aliaţii săi CSU (Uniunea Creştin-Socială, aripa bavareză a CDU) şi social-democraţii din SPD, sperau să pună capăt unei dispute care a paralizat timp de o săptămână guvernul.

Hans-Georg Maassen, în vârstă de 55 de ani, s-a aflat în centrul unor controverse începând din 7 septembrie, după ce a dezminţit existenţa unor „vânători colective” de străini la care făcuse referire cancelarul după manifestaţiile împotriva migranţilor, desfăşurate la apelul extremiştilor de dreapta la Chemnitz. Şeful serviciului de informaţii interne al Germaniei (Biroul pentru protecţia Constituţiei, BfV) dăduse atunci asigurări că o înregistrare video difuzată pe reţelele sociale pe acest subiect era falsă, deşi aceasta era reală. La modul general, Maassen este criticat pentru legături presupuse a fi prea apropiate cu partidul de extremă dreapta Alternativa pentru Germania (AfD).

Maassen a fost susţinut până la sfârşit de ministrul de interne, Horst Seehofer, aflat el însuşi în divergenţe cu politica Angelei Merkel în materie de migraţie şi care a salutat ‘competenţele’ şefului BfV. Numirea sa ca secretar de stat pentru securitate pe lângă ministrul de interne nu i-a lăsat fără reacţie nici pe editorialiştii germani şi nici clasa politică.

Seehofer a precizat miercuri că Maassen îl va înlocui pe un secretar de stat provenit din SPD şi care se pensionează.

Vicepreşedintele SPD Ralf Stegner a calificat compromisul drept un „dezastru”, în pofida faptului că a primit aprobarea liderei social-democraţilor, Andrea Nahles. La rândul său, liderul aripii de tineret din SPD, Kevin Kuhnert, care se opune participării partidului la coaliţia guvernamentală, a transmis pe Twitter că a ajuns la „nivelul maxim de toleranţă”. „Jenant”, a apreciat şi primarul Berlinului, Michael Muller (SPD).

Hot this week

Topics

Mai mult

    SUA au pierdut al doilea avion de luptă într-o singură zi în Iran

    SUA au pierdut al doilea avion de luptă într-o...

    Iranienii l-au capturat pe pilotul american de F35 după o diversiune

    Corpul Gardienilor Revoluției Islamice (IRGC) l-a localizat și reținut...

    Americanii în criză de „metal de război”

    Stocurile americane de „metal de război” sunt în scădere...

    Asia în zodia jafurilor din cauza lipsei de combustibil

    Lipsa severă de combustibil cauzată de conflictul din Orientul...

    UE ia în calcul raționalizarea carburanților

    Uniunea Europeană ia în considerare măsuri precum raționalizarea combustibilului...

    Șeful Statului Major al Forțelor Terestre ale SUA și alți 2 generali demiși de Hegseth

    Șeful Statului Major al Forțelor Terestre ale SUA, Randy...

    Articole relationate

    Categorii populare