După amenințări, SUA vrea negocieri cu Iranul

Liderii Statelor Unite sunt în continuare dispuşi să se întâlnească cu omologii iranieni, însă aceştia sunt cei care refuză, a declarat miercuri emisarul special american pentru Iran, Brian Hook, informează AFP şi Reuters.

Preşedintele Donald Trump şi secretarul de stat Mike Pompeo ‘au spus foarte clar că sunt pregătiţi să negocieze şi să aibă aceste discuţii’, a afirmat Hook, într-o conferinţă organizată de think-tank-ul Hudson Institute de la Washington.

Potrivit emisarului american, obiectivul este ‘un acord global cu Iranul’ în condiţiile enunţate în primăvară de Mike Pompeo şi care merg dincolo de termenii acordului nuclear din 2015, din care SUA s-au retras în acest an.

SUA doresc ca un un viitor acord, un adevărat ‘tratat’ internaţional ratificat de Congres, să interzică totodată proliferarea de rachete balistice şi dezvoltarea de rachete nucleare, precum şi să pună capăt comportamentului ‘destabilizator’ şi ‘nociv’ al Teheranului în regiune, a explicat Hook.

‘Nu există nicio ostilitate faţă de ideea de a-i întâlni pe iranieni’, a insistat Brian Hook, însă, a precizat el, ayatollahul Ali Khamenei, liderul suprem al Republicii islamice, preşedintele Hassan Rouhani şi ministrul de externe Mohammad Javad Zarif sunt cei care ‘au semnalat că nu sunt interesaţi de discuţii’. ‘Este poziţia lor, noi o respectăm’, a adăugat Hook.

Trump şi Rouhani vor participa săptămâna viitoare la Adunarea Generală anuală a ONU, la care preşedintele american va conduce o reuniune a Consiliul de Securitate ce va avea ca temă principală Iranul.

În acest stadiu nu este anunţată nicio întrevedere americano-iraniană, dar Hassan Rouhani se va întâlni, printre alţii, cu omologul său francez, Emmanuel Macron.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Ce și-a notat trimisul special al lui Trump pentru intâlnirea cu Putin DOCUMENTUL

    Reprezentantul special al președintelui american Steve Witkoff a făcut...

    Mehedințeni premiați la Gala Excelenței din Oltenia

    Președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu, a participat la...

    Cine vrea să ia TikTok Europa

    Grupul media german Axel Springer ar saluta inițiativa europeană...

    Unitatea ultra secretă a Pentagonului

    Pentagonul a petrecut luni întregi construind în secret o...

    Unul din „comunicatorii” lui Bolo a plecat in Zanzibar

    Împins în prima linie a PNL, ca vicepreședinte și...

    Fost deputat și apropiat al lui Zelenski: A fost de acord cu tot ce cerea Rusia

    Liderul ucrainean Vladimir Zelensky, la începutul conflictului din Ucraina,...

    Impozitarea locuințelor la valoarea de piață ar duce la creșteri de taxe de 27 de ori

    Impozitarea locuințelor la valoarea de piață ar putea aduce...

    Articole relationate

    Categorii populare