Home Analize Scandalul pădurilor dintre Harghita și Bacău și cimitirul din Valea Uzului

Scandalul pădurilor dintre Harghita și Bacău și cimitirul din Valea Uzului

0

Potrivit ediţiei de joi a cotidianului transilvănean Krónika, procesul, care avea ca scop soluţionarea acţiunii de stabilire a liniei de hotar formulată de reclamanta Comuna Sânmartin din judeţul Harghita, în contradictoriu cu Oraşul Dărmăneşti din judeţul Bacău, a fost transferat la Tribunalul Bacău, transmite agenția maghiară de știri MTI.

Disputa privind linia de hotar, în contextul legii, se rezumă,
de fapt, la dreptul de administrare a comunei Sânmartin asupra
teritoriului localităţii depopulate Valea Uzului şi a mult
disputatului cimitir militar.

Pe de altă parte disputa vizează și zeci de hectare de pădure.

În februarie, comuna Sânmartin a introdus o acţiune în instanţă
la Tribunalul Harghita solicitând ca acesta să stabilească linia de
hotar dintre aşezările învecinate ale judeţelor Harghita şi Bacău
şi, cu această ocazie, să stabilească şi linia de hotar dintre cele
două judeţe.

Tribunalul Harghita a admis cererea oraşului Dărmăneşti şi a
constatat că nu are competenţă teritorială, motiv pentru care a
trimis cazul Tribunalului Bacău. Potrivit rezumatului încheierii,
publicat pe portalul tribunalelor din România, nu există cale de
atac împotriva hotărârii.

András Gergely, primarul comunei Sânmartin, a declarat pentru
cotidianul Krónika că, în niciun caz, ei nu sunt de acord cu
transferarea procesului la Tribunalul Bacău, deoarece judeţul este
direct implicat în proces, iar acest aspect ar putea influenţa
hotărârea instanţei. Prin urmare, se va adresa Înaltei Curţi de
Casaţie şi Justiţie a României, pentru ca procesul să fie
transferat într-un judeţ neutru.

Ad

Exit mobile version