Scandalul Nurofen

Un tribunal din Australia a decis retragerea de pe piaţă a unor variante de Nurofen, medicament anti-inflamator folosit în întreaga lume, pe motiv că producătorul britanic păcăleşte consumatorii, transmite RFI. Judecătorii au decis că mai multe tipuri de pastile cu acest nume care promit să trateze afecţiuni diferite au de fapt aceeaşi compoziţie, deşi se vând la preţuri diferite, relatează BBC online.

Tribunalul australian care a analizat cazul a ajuns la concluzia că etichetele unor tipuri de Nurofen sunt înşelătoare. E vorba despre produse destinate, potrivit etichetei, migrenelor, durerilor de spate sau tensiunilor craniene, care sunt de fapt identice – adică au aceeaşi sunbstanţă activă. Deşi erau vândute ca produse pentru un anume tip de durere, toate conţineau ibuprofen în concentraţie de 342 mg. În plus, medicamentele împotriva acestor dureri specifice se vindeau mult mai scump decât analgezice similare împotriva durerilor generale, care au acelaşi efect – a anunţat Comisia pentru Concurenţă şi Consumatori din Australia. De asemenea, Nurofenul pentru anumite dureri costă aproape dublu faţă de Nurofenul standard, care are aceleaşi indicaţii şi conţinut. Producătorul medicamentelor a anunţat că situaţia se referă strict la Australia, unde au fost lansate pe piaţă mai multe variante ale cunoscutului medicament. Oficialii companiei au adăugat că se va supune deciziei, dar că produsele nu au fost destinate înşelării consumatorilor, ci promovării utilităţii lor. Cazul a fost sesizat anul acesta, iar măsura retragerii medicamentelor trebuie aplicată în maximum 3 luni.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Președintele Serbiei: În două-trei zile, Dunărea va deveni nenavigabilă

    Dunărea va deveni nenavigabilă în două-trei zile din cauza...

    Cum îi supraveghează chinezii pe străini

    Autoritățile chineze utilizează un sistem la scară largă pentru...

    Porțile de Fier 1 funcționează la 20% din capacitate, iar Porțile de Fier 2 la 30%

    Nivelul scăzut record al apelor Dunării determinat de secetă...

    Cine a fost ținta atentatului de la Moscova

    Sărbătorirea a celei de-a 55-a aniversări a comandantului șef...

    Asaltul francmasonilor in universitățile britanice

    Francmasonii britanici încearcă să atragă tineri în rândurile lor....

    Mașina Timpului la Castrul Roman de la Călugăreni

    Muzeul Județean Mureș a reușit să deschidă porțile unei...

    Rusia a distrus exporturile Ucrainei: Firmele sunt afectate deoarece nu își pot plăti împrumuturile

    Exporturile ucrainene sunt îngreunate și, în unele cazuri, suspendate,...

    Articole relationate

    Categorii populare