Scandalul Muzeului Holocaustului: Ce face Ministerul Culturii și ce spune ministrul

Directorul Muzeului „Grigore Antipa”, Luis Ovidiu Popa, a salutat ideea unor consultări publice pentru a fi decis amplasamentul noului Muzeu Naţional de Istorie a Evreilor şi al Holocaustului şi s-a declarat surprins de proiectul de pe site-ul Ministerului Culturii, care prezintă un complex format din instituţia pe care o conduce, viitorul Muzeu al Holocaustului, Muzeul Naţional al Satului ‘Dimitrie Gusti’ şi Muzeul Ţăranului Român.

„Salutăm declaraţia domnului ministru al Culturii, Valer-Daniel Breaz, potrivit căreia nu s-a stabilit locul în care va fi amplasat acest nou muzeu, acest lucru urmând să fie stabilit eventual printr-o consultare publică”, a afirmat Popa, potrivit unui comunicat transmis AGERPRES. El a amintit că a afirmat frecvent că, „în situaţia în care ar exista o soluţie pentru realizarea unei construcţii în curtea ‘Antipa’, respectând restricţiile impuse de actualele regulamente urbanistice, aceasta trebuie aplicată cu prioritate pentru extinderea Muzeului ‘Antipa'”.

Ministerul Culturii a precizat, joi, pe site-ul oficial, că „va fi creat un complex muzeal care sa cuprindă Muzeul Naţional al Satului ‘Dimitrie Gusti’, Muzeul Naţional al Ţăranului Român, Muzeul Naţional de Istorie Naturală ‘Grigore Antipa’ şi viitorul Muzeu Naţional de Istorie a Evreilor şi al Holocaustului din România, pentru care se are în vedere locaţia existentă între Muzeul Naţional de Istorie Naturală ‘Grigore Antipa’ şi Muzeul Naţional al Ţăranului Român”.

„Nu ştiu în ce măsură această idee a unui complex muzeal, apărută sub forma unor precizări pe site-ul ministerului, a fost asumată şi de către domnul ministru. Cu atât mai mult cu cât ea este în dezacord cu toate poziţiile exprimate de către domnul ministru în discuţii directe şi chiar în declaraţii publice. În orice caz, ideea unui complex muzeal care reuneşte muzee atât de diferite este destul de ciudată”, a spus Popa.

El a menţionat că a vorbit despre această situaţie cu mai mulţi experţi.

„Am avut în ultimele zile o serie de discuţii cu experţi din zona de urbanism şi arhitectură şi am aflat că, pentru edificii publice importante, s-au constituit în trecut, în cadrul Ministerului Culturii, comisii formate din experţi, inclusiv urbanişti şi arhitecţi. Aceste comisii erau însărcinate cu realizarea de studii de amplasament, care luau în considerare mai multe opţiuni de sediu, urmând ca decizia finală să fie luată şi printr-un proces de consultare publică. Credem că acest lucru trebuie luat în calcul şi în situaţia de faţă, pentru a identifica cea mai bună opţiune de amplasament pentru Muzeul Naţional de Istorie a Evreilor şi al Holocaustului din Romania, instituţie atât de necesară şi pe care o susţinem pe deplin”, a mai declarat Luis Ovidiu Popa, potrivit comunicatului citat.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Judecătoarea Adriana Stoicescu: Cred că ironia încă e legală

    de Adriana Stoicescu, judecător Bun. Lucrurile stau asa: Daca a fost limbaj...

    Pe cine vrea Trump șef al Nvidia

    În urma demisiei lui Jensen Huang, o singură persoană...

    Firea: Măsuri concrete și finanțare europeană pentru sănătatea femeilor

    Măsuri concrete și finanțare europeană pentru sănătatea femeilor, la...

    Vučić acuză că serviciile secrete străine au preluat „securitatea si apărarea”: Vor să dezintegreze Serbia

    Liderul listei „Aleksandar Vučić - Serbia Unită”, Aleksandar Vučić,...

    Durov după scandalul Nvidia: Am primit „sute de „modele” foarte interesate”

    Fondatorul Telegram, Pavel Durov, a numit „nedrept” faptul că...

    Premierul estonian: UE a căzut in „capcana” Rusiei

    Europa a căzut într-o „capcană” acceptând să discute arhitectura...

    Zelenski loveste școlile românești din regiunea Cernăuți

    Reforma învățământului din Ucraina, care va intra într-o nouă...

    Articole relationate

    Categorii populare