Home Analize SCANDALUL MIGRANȚILOR: Germania și Franța vor să forțeze o decizie în UE...

SCANDALUL MIGRANȚILOR: Germania și Franța vor să forțeze o decizie în UE fără vot

0

Preşedintele Franţei Emmanuel Macron şi cancelarul Angela Merkel au cerut duminică, la Bruxelles, în cadrul unui mini-summit european privind imigraţia la care au participat 16 state membre ale Uniunii Europene, acorduri între mai multe ţări privind provocările migraţiei pentru a evita lipsa de consens care paralizează UE, ilustrată în continuare prin blocarea unei noi nave în largul Maltei cu 239 de migranţi la bord, relatează AFP.

Una din variante este relocarea migranților în țări din Balcani neprecizate încă, dar se vorbește Albania.

Reuniunea informală de duminică de la Bruxelles nu a dus la nicio acţiune concretă, dar a fost „utilă”, a declarat preşedintele francez Emmanuel Macron. „Ne-a permis în special să excludem soluţii care nu sunt conforme cu valorile noastre, cum ar fi strategiile de suprimare”, a spus Macron, pledând pentru o „soluţie europeană” la problema migraţiei.

Această soluţie „va fi construită numai pe baza cooperării dintre statele membre UE, fie că este vorba de o cooperare a celor 28, fie între mai multe state care decid să lucreze împreună”, a adăugat el.

„Suntem cu toţii de acord să reducem migraţia ilegală pentru a ne proteja graniţele”, a spus, la rândul ei, Angela Merkel. Dar când un consens nu este posibil, „vrem să-i reunim pe cei care doresc să găsească un cadru comun de acţiune”, a adăugat cancelarul.

Ea a evocat anterior necesitatea unor ”acorduri bilaterale sau trilaterale în interes reciproc”, pornind de la ipoteza că summitul UE programat pentru 28-29 iunie la Bruxelles ”nu va oferi încă o soluţie globală la problema migraţiei „.

Merkel şi Macron au subliniat în special necesitatea de a aborda problema „mişcărilor secundare”, adică a solicitanţilor de azil care se deplasează în UE, în loc să rămână în ţara prin care au intrat şi să aştepte o decizie asupra cazului lor.

Ad

Exit mobile version