Scandalul Maior: MAE anunță că în cel mult două săptămâni va finaliza analiza în cazul ambasadorului României în SUA

Ministerul de Externe a reacţionat la scrisoarea deschisă semnată de George Maior, fost şef al SRI şi ambasador în SUA, în care acesta critică raportul Comisiei SRI, legat de modul în care Serviciul a folosit ANI, susţinând că diplomaţii ar trebui să se abţină de la astfel de atitudini.

„Ministerul Afacerilor Externe se delimitează de declaraţiile domnului ambasador George Maior prin scrisoarea deschisă adresată membrilor Comisiei comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru exercitarea controlului asupra activităţii Serviciului Român de Informaţii, care a fost preluată în presă. Delimitarea instituţională faţă de declaraţiile domnului Maior este determinată de faptul că domnia sa nu recunoaşte raportul adoptat de Comisia pentru controlul Serviciului Român de Informaţii a Parlamentului României şi se referă la acesta ca fiind un text asumat de o parte a membrilor Comisiei”, se arată într-un comunicat de presă al Ministerului de Externe, remis joi MEDIAFAX.

„Potrivit procedurilor parlamentare şi democratice, Comisia, cu majoritatea membrilor, a aprobat raportul care este un document oficial al Parlamentului României. În aceste condiţii trebuie respectată obligaţia de rezervă a membrilor Corpului diplomatic în raport cu autorităţile române conform principiului separaţiei puterilor, prevăzut de Constituţia României. Legea 269 din 17 iunie 2003 privind Statutul Corpului diplomatic şi consular al României prevede la articolul 31, care se referă la obligaţiile membrilor Corpului diplomatic şi consular, ca aceştia să se abţină de la orice faptă care ar putea aduce prejudicii României.

În conformitate cu prevederile articolului 58 din Legea 269/2003, încălcarea de către membrii Corpului diplomatic şi consular al României a prevederilor legii şi neîndeplinirea cu bună-credinţă a îndatoririlor de serviciu atrag răspunderea disciplinară, civilă, contravenţională sau penală, după caz”, mai transmite Ministerul de Exerne, fără a preciza însă clar dacă se va aplica vreo măsură în cazul ambasadorului George Maior.

Poziţia MAE vine ca urmare a scrisorii deschise adresată de George Maior (fost şef al Serviciului Român de Informaţii şi actual ambasador al României în SUA) comisiei de Control SRI, după raportul acuzator care îi vizează activitatea de la SRI în relaţia cu Autoritatea Naţională de Integritate şi modul în care ar fi fost folosită instituţia.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Scandalul Nvidia-Huang provoacă război in Administrația Trump

    Secretarul Trezoreriei SUA, Scott Bessant, a criticat Departamentul Comerțului...

    Revenirea in triumf a lui Jensen Huang

    Silicon Valley este în efervescență în legătură cu revenirea...

    2 ofițeri SRI, bătuți crunt într-o cârciumă din Zalău

    Doi ofițeri SRI din Zalău au luat bătaie intr-un...

    SPITALUL JUDEȚEAN DE URGENȚĂ DROBETA-TURNU SEVERIN A FOST INCLUS ÎN PROGRAMUL NAȚIONAL DE SCLEROZĂ MULTIPLĂ

    Pentru că sănătatea oamenilor este o prioritate.,continuam să investim...

    Campanie gratuită in Mehedinți pentru depistarea cancerului oral

    Președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu, a participat alături...

    Ucraina nu poate folosi avioanele F-16 primite din Occident

    Ucraina folosește rareori avioanele de luptă F-16 primite de...

    Articole relationate

    Categorii populare