Home Externe Scandalul închisorilor, varianta franceză

Scandalul închisorilor, varianta franceză

0

Numărul deținuților în închisorile din Franța a atins un nivel record la data de 1 martie, când s-au înregistrat 69.430 de persoane încarcerate, rata de suprapopulare fiind de 118%, a informat Ministerul de Justiție de la Paris, transmite AFP.

La aceeași dată, capacitatea centrelor de detenție din Franța era de 58.664 de locuri. Din cauza suprapopulării, 1.822 de deținuți dorm pe saltele așezate direct pe sol.

Problema suprapopulării penitenciarelor a intrat și în atenția principalilor candidați prezidențiali, care propun drept soluție privilegiată construirea de noi închisori.

Reprezentantul dreptei, François Fillon, și centristul Emmanuel Macron susțin crearea a 15.000-16.000 de locuri suplimentare în penitenciare, dar și măsuri care vor crește automat populația încarcerată.

La rândul său, candidata Frontului Național (extrema dreaptă), Marine Le Pen, propune suplimentarea cu 40.000 a numărului de locuri în închisori și abrogarea reformei penale votate în mandatul președintelui socialist François Hollande.

Observatorul Internațional al Închisorilor a denunțat acest ”consens care, de la extrema dreaptă la centru, face din construirea de noi locuri în închisori coloana vertebrală a unui discurs din ce în ce mai represiv”.

”În acest climat, legislatorii, la fel ca judecătorii, sunt reticenți în a favoriza soluții alternative la detenție. Rezultatul este că suprapopularea carcerală devine răul francez”, a subliniat Adeline Hazan, controlorul general al penitenciarelor, autoritate administrativă independentă.

În octombrie 2016 guvernul a anunțat crearea a 33 de noi centre de detenție pentru combatarea supraaglomerării carcerale, însă construirea unui închisori durează în medie 10 ani.

Ad

Exit mobile version