Scandalul Ibiza duce la alegeri anticipate în septembrie în Austria

Preşedintele austriac Alexander Van der Bellen a propus, duminică, organizarea în septembrie a alegerilor legislative anticipate, convocate după scandalul de corupţie ce a dus la demisia vicecancelarului Heinz-Christian Strache, urmată de destrămarea coaliţiei guvernamentale de la Viena, transmit AFP şi dpa.

”Pledez pentru noi alegeri în septembrie, dacă este posibil la începutul acelei luni”, a declarat şeful statului austriac după întrevederea cu cancelarul Sebastian Kurz. Acesta din urmă a anunţat sâmbătă dezmembrarea coaliţiei de guvernare formate din Partidul Popular Austriac (OeVP) şi Partidul Libertăţii (FPOe), după demisia vice-cancelarului lider al extremei-drepte Heinz-Christian Strache, compromis de o înregistrare cu camera ascunsă în care acesta accepta finanţare pentru partidul său din partea unei pretinse nepoate a unui oligarh rus.

Scandalul a apărut vineri după-amiază, la scurt timp după ce publicaţiile germane Der Spiegel şi Süddeutsche Zeitung au difuzat o înregistrare video făcută cu camera ascunsă într-o pensiune din Ibiza în iulie 2017.

Imaginile îl arată pe Heinz-Christian Strache vorbind cu o femeie care pretinde că este nepoata unui oligarh rus. Politicianul austriac îi promite acesteia contracte publice în schimbul unui ajutor financiar pentru formaţiunea sa înaintea alegerilor legislative ce urmau să se desfăşoare câteva luni mai târziu. Mai mult, Strache îi sugerează interlocutoarei sale achiziţia celui mai influent cotidian austriac şi înlocuirea unor ziarişti cu alţii mai apropiaţi de FPOe.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Trump, atac la NATO, Coreea de Sud, Japonia și Australia: Pa, pa

    Problemele din relațiile SUA-NATO au început cu Groenlanda, a...

    Trump, Canada și Regele

    Statele Unite nu vor invada Canada și nu vor...

    Trump: Pot distruge podurile și centralele electrice din Iran în 4 ore

    Președintele american Donald Trump a declarat luni că Statele...

    Românii din regiunea Odesa: Zelenski ne-a mințit cu școlile in limba română

    Asociația „Basarabia” a Românilor din regiunea Odesa susține că...

    Trump: Nu mă interesează dacă fac crime de război in Iran

    Președintele american Donald Trump a afirmat luni că nu...

    Războiul din Iran lasă Ucraina fără muniție pentru apărarea aeriană

    Prelungirea războiului dus de SUA și Israel împotriva Iranului...

    Articole relationate

    Categorii populare