Home Analize Scandalul de spionaj care cutremură Spania și ar putea dărâma guvernul socialist

Scandalul de spionaj care cutremură Spania și ar putea dărâma guvernul socialist

0

Şefa serviciilor secrete spaniole, care a recunoscut că separatiştii catalani au fost spionaţi de Madrid, riscă să fie demisă, în timp ce scandalul declanşat de dezvăluirile privind aceste acţiuni de spionaj ameninţă stabilitatea guvernului condus de Pedro Sanchez, relatează joi AFP conform Agerpres.

Prima femeie numită la conducerea Centrului Naţional de Informaţii (CNI), Paz Esteban a fost audiată joi aproape patru ore în comisia parlamentară pentru ”secrete oficiale”, reunită cu uşile închise.

Conform membrilor acestei comisii, Paz Esteban a recunoscut că separatiştii catalani au fost spionaţi de serviciul pe care-l conduce, dar cu acordul justiţiei. Ea ar mai fi precizat, potrivit presei, că 18 separatişti catalani au fost vizaţi de aceste acţiuni, număr mult sub cel menţionat într-un raport al organizaţiei canadiene Citizen Lab şi a cărui apariţie pe 18 aprilie a provocat o criză între guvernul de la Madrid şi separatiştii catalani.

Coaliţia de stânga a premierului Sanchez nu are majoritate în parlamentul de la Madrid, astfel că formaţiunea Esquerra Republicana (ERC), condusă de liderul guvernului regional catalan, Pere Aragones, îi este esenţială pentru trecerea proiectelor de lege în parlamentul central de la Madrid. Această formaţiune a avertizat că scandalul de spionaj ar putea avea ca efect ”sfârşitul legislaturii” înainte de termen, acest termen fiind la finele anului 2023.

Potrivit raportului grupului pentru drepturile informatice Citizen Lab, între anii 2017 şi 2020 peste 60 de persoane implicate în mişcarea separatistă catalană, inclusiv Aragones şi trei dintre predecesorii săi, au fost urmărite cu ajutorul programului de spionaj Pegasus creat de compania israeliană NSO Group.

Ad

Exit mobile version