Home highlight SCANDALUL DE LA DEVESELU: Cioloș dă vina pe Ambasada SUA și Ministerul...

SCANDALUL DE LA DEVESELU: Cioloș dă vina pe Ambasada SUA și Ministerul Apărării

0

Premierul Dacian Cioloş precizează că gazda ceremoniei de la Deveselu a fost Ambasada SUA, iar lista de invitaţi a fost decisă de reprezenţa diplomatică în consultare cu Ministerul Apărării Naţionale, minister căruia şeful Executivului i-a cerut să clarifice condiţiile organizării evenimentului, tramsmite Mediafax.

Primul-ministru a răspuns joi seara pe pagina de Facebook acuzaţiilor legate de lista de invitaţi pentru ceremonia de inaugurare a scutului antirachetă de la Deveselu.

CITIȚI ȘI:Scandal cu Tăriceanu la Deveselu

”Să fim clari: este un proiect asumat de SUA, cu sprijinul României, care va beneficia alături de celelalte state aliate din zonă de acest sistem de apărare. La realizarea lui si-au adus contribuţia incepând cu 2008, în multe cazuri determinantă, mai mulţi lideri politici cu funcţii în stat, militari, experţi care merită cu toţii felicitări şi mulţumiri pentru acest proiect, esenţial pentru securitatea României. Cunosc personal meritul mai multora dintre aceştia, dar nu îndrăznesc să-i menţionez eu pentru a nu face greşeala de a supăra pe cineva prin omisiune. Personal nu am niciun merit în acest proiect, iar prezenţa mea azi la Deveselu a fost determinată de funcţia pe care vremelnic o ocup în stat. În intervenţia mea de azi la ceremonia de inaugurare am mulţumit tuturor acelora care au contribuit la acest proiect, fără să îndrăznesc a-i numi din motivele menţionate mai sus”, a explicat Cioloş.

El a precizat că ”invitaţiile la ceremonie precum şi conţinutul acesteia au avut ca actor principal Ambasada SUA (SUA fiind deţinătorul acestei facilităţi de apărare de la Deveselu), desigur în consultare cu Ministerul Apărării şi cu celelalte instituţii guvernamentale cu atribuţii în domeniu”.

”În consecinţă, gazda evenimentului nu am fost eu aşa încât invitarea participanţilor nu cădea în sarcina mea ca prim ministru. Am văzut acuzele complet gratuite pe care mi le aduce Victor Ponta în legătură cu acest lucru. Îmi pare rău că neinvitarea la eveniment a cauzat nemulţumiri unora, probabil îndreptăţite, dar acuzaţiile tale, Victor, cu tot respectul, mi se par deplasate. Am cerut Ministerului Apărării să clarifice condiţiile organizării ceremoniei, ca să nu existe ambiguităţi”, a anunţat premierul.

Fostul premier Victor Ponta l-a criticat în termeni duri pe actualul prim-ministru, Dacian Cioloş, acuzându-l de ”mitocănie” pentru că nu i-a invitat pe cei care au contribuit la proiectul de la Deveselu – foştii miniştri Mircea Duşă, Titus Corlăţean şi Bogdan Aurescu.

Şi preşedintele Partidului Social Democrat, Liviu Dragnea, s-a arătat dezamăgit de faptul că premierul Dacian Cioloş nu a respectat minimele reguli de protocol şi nu i-a invitat la Deveselu pe adevăraţii artizani ai proiectului, Traian Băsescu şi Victor Ponta.

Ad

Exit mobile version