spot_img
miercuri, 25 februarie, 2026
8.2 C
București

Scandalul Dalli: Interceptări ilegale în Comisia Europeană

Curtea de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE) a respins joi cererea prin care fostul comisar european pentru sănătate, John Dalli, cerea să i se acorde despăgubiri după ce a fost nevoit să demisioneze în octombrie 2012, în urma unui scandal de trafic de influenţă legat de industria tutunului, transmite dpa.

Politicianul maltez a demisionat după ce agenţia antifraudă a Uniunii Europene, OLAF, l-a acuzat că a avut întâlniri secrete cu lobbyişti din industria tutunului şi că a ştiut că o cunoştinţă de-a sa se folosea de numele său pentru a pretinde mită de la o companie de tutun.

Autorităţile malteze au desfăşurat, la rândul lor, o anchetă în acest caz, dar nu l-au inculpat pe Dalli.

În ce-l priveşte, John Dalli l-a acuzat pe preşedintele de atunci al Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, că l-a obligat să demisioneze.

Dalli a invocat, între altele, că ancheta a folosit probe obţinute ilegal, inclusiv date personale, prin ascultări telefonice.

Lansat într-o lungă bătălie în justiţie, fostul comisar a cerut instanţelor UE să-i anuleze demisia, cerere respinsă însă de acestea în 2015 şi 2016.

În cazul de faţă, Dalli a cerut compensaţii totale de 1,9 milioane de euro ca despăgubiri materiale, plus 1 euro simbolic ca despăgubiri morale.

Judecătorii Curţii de la Luxemburg i-au respins însă cererea, motivând că Dalli nu a demonstrat că OLAF şi Comisia Europeană s-au comportat ilegal, şi nici că a avut de suferit din această cauză.

Cazul a atras o considerabilă atenţie mediatică la acea vreme. Dalli l-a acuzat pe Barrosso de ‘hărţuire’, susţinând că a fost prins într-o ‘ambuscadă’ şi forţat să demisioneze, lăsându-i-se timp de gândire doar 30 de minute.

Barroso a negat acuzaţiile şi a declarat că Dalli a demisionat de bunăvoie.

John Dalli are la dispoziţie un termen de două luni şi zece zile pentru a introduce recurs din motive procedurale la CJUE, a precizat instanţa.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Departamentul de Stat către Kiev: Nu mai atacați Novorosiisk

    Departamentul de Stat al SUA i-a cerut guvernului ucrainean...

    Turismul, scădere de 13,9% in 2025

    Volumul cifrei de afaceri din serviciile de piață prestate...

    Șeful liberal al CJ Ilfov, atac la consilierul lui Bolo: INACCEPTABIL

    Vreau să îl întreb public pe premierul României dacă...

    Bolo anunță creșterea vârstei de pensionare pentru toți românii

    Premierul Ilie Bolojan a afirmat, marţi seară, că principala...

    CEO-ul JP Morgan: Gândaci de bucătărie fac lucruri stupide

    Jamie Dimon, CEO al JPMorgan, cea mai mare bancă...

    Articole relationate

    Categorii populare