Home Analize Scandalul Contractului Secolului și România: Și contractul corvetelor e în aer. DOCUMENTE...

Scandalul Contractului Secolului și România: Și contractul corvetelor e în aer. DOCUMENTE AUSTRALIENE

0

Franţa nu ar fi trebuit să fie surprinsă că Australia a anulat contractul de construcţie a submarinelor, întrucât de ani de zile au fost transmise, public şi oficial, preocupări majore privind întârzieri, depăşiri de costuri şi adecvarea comenzii, au declarat politicieni australieni, relatează marţi Reuters conform Agerpres.

Și România are un contract cu Franța, tot prin Naval Group, pentru construcția de corvete.După doi ani de la anunțarea oficială a câștigătorului programului de înzestrare „Corveta multifuncțională”, România și compania desemnată câștigătoare Naval Group nu au semnat încă contractul. 

Parisul şi-a rechemat ambasadorii de la Canberra şi Washington, afirmând că a fost complet luată prin surprindere de decizia Canberrei de a construi submarine nucleare printr-o cooperare cu SUA şi Regatul Unit, în loc să-şi respecte contractul cu Franţa pentru submarine pe motorină.

Totuşi încă din septembrie 2018, o comisie independentă de supervizare condusă de fostul secretar al forţelor navale americane Donald Winter a recomandat Australiei să caute alternative la submarinul francez şi a pus întrebarea dacă proiectul este în interesul ţării, relevă un raport public din 2020 al auditorului general.

Audierile din parlamentul australian şi informaţiile privind proiectul, evaluat mai întâi la 40 de miliarde de dolari şi apoi la 60 de miliarde de dolari, au arătat o serie de probleme chiar înainte de începerea construcţiei. În luna iunie, ministrul apărării a declarat în faţa parlamentului că sunt în curs de întocmire „planuri contigente”.

„Trebuie să fi avut ochii închişi să nu înţeleagă pericolul cu care se confruntă”, a declarat Rex Patrick, un senator independent din statul Australia de Sud, referindu-se la Franţa.

Contractul între Australia şi Naval Group, al cărui proprietar majoritar este guvernul francez, a fost semnat 16 luni mai târziu, în februarie 2019.

Ad

Exit mobile version