SCANDALUL CODULUI FISCAL/ Demisionarul secretar de stat Biriș: PE MOMENT proiectul a trebuit să fie PARCAT

Fostul secretar de stat Gabriel Biriş, care a demisionat joi, a scris pe Facebook, într-o primă reacţie după anunţul demisiei, că va susţine în continuare proiectul de modificare a Codului Fiscal, care ar fi fost greşit înţeles şi trebuie momentan ”parcat”, iar munca depusă în acest proiect nu trebuie irosită.

Gabriel Biriş a demisionat din funcţia de secretar de stat în Ministerul de Finanţe, a anunţat, joi, purtătorul de cuvânt al Guvernului, care a spus că premierul Cioloş i-a mulţumit acestuia pentru activitatea în Executiv, dar a precizat şi că acesta a lansat în dezbatere publică măsuri pe care Cabinetul nu şi le asumă.

Demisia vine la mai puţin de două zile după ce Profit.ro a publicat un proiect de Ordonanţă de Urgenţă prin care s-ar fi modificat substanţial Codul Fiscal actual, în vigoare de la 1 ianuarie 2016.

După anunţul demisiei, Gabriel Biriş a avut o primă reacţie pe Facebook, unde a scris că îşi asumă măsurile propuse, care au fost greşit înţelese, mai ales într-un an electoral.

„Din păcate, momentul şi modul în care acest proiect a intrat în atenţia pubilicului, furia generată de inţelegerea greşită a măsurilor propuse, apropierea de alegeri au generat neîncredere în acest proiect. Evident, am prezentat premierului demisia mea”, a scris Biriş.

Fostul secretar de stat spune că va continua, însă, să susţină proiectul.

”Este însă un proiect în care cred şi pe care îl voi susţine cu tărie, chiar dacă pentru moment el trebuie „parcat””, a menţionat Biriş.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Vance: Trump vrea să facă afaceri cu Rusia

    Președintele SUA, Donald Trump, dorește să restabilească comerțul cu...

    Bloomberg: Trump vrea să devină patronul Cubei. Cum va face asta

    Strategia președintelui american Donald Trump pentru Cuba vizează creșterea...

    Reuters dezvăluie identitatea reală a lui „Banksy”

    Numele real al artistului stradal care își ascunde identitatea...

    Articole relationate

    Categorii populare