Home Dezvaluiri Scandalul banilor dați de Gigi Becali tatălui lui George Maior

Scandalul banilor dați de Gigi Becali tatălui lui George Maior

0

Ambasadorul României în SUA, George Maior, afirmă că nu a luat bani ”de la nimeni niciodată”, adăugând că acuzațiile care i se aduc, ”calomniile lansate în spațiul public” fac parte ”dintr-un efort mai larg de discreditare sistematică a reputației” sale.

Patronul Stelei , George Becali, a susținut la România TV că i-ar fi dat 10.000 de dolari tatălui fostului șef al SRI George Maior. Acest lucru s-ar fi întâmplat cu şapte ani înainte ca Becali să intre la puşcărie.

Maior nu a negat însă că tatăl său ar fi primit bani de la Gigi Becali.

„Eu trebuia să mă întâlnesc cu Maior înainte să mă condamne. Mi-a zis că mă sună el marţi şi marţi nu m-a mai sunat. Nu mi-a mai răspuns Maior minicinosul. Eu cu 10 ani înainte i-am dat 10.000 de dolari, l-am sponsorizat pe tatăl lui pentru o casă. Maior, mincinosul. Nu mi-a mai răspuns la telefon.”, a spus Becali.

”Referitor la calomniile vehiculate în spațiul public de către domnul Gheorghe Becali, resping cu fermitate asemenea minciuni. Nu am luat bani de la nimeni niciodată și îmi rezerv dreptul de a-i acționa în judecată pe cei care lansează asemenea enormități care fac parte evident dintr-un efort mai larg de discreditare sistematică a reputației mele”, spune Maior într-o declarație transmisă, joi, AGERPRES.

Totodată, Maior adaugă că își rezervă dreptul de a-i acționa în judecată pe cei care lansează ”asemenea enormități”.

Ad

Exit mobile version