de Bogdan Tiberiu Iacob, preluare Inpolitics
O manevră care a stupefiat pe mulți: pe 31 martie, hodoronc-tronc, ditamai Parlamentul României a lipit eticheta antisemită pe fruntea țării, adoptînd o aiuritoare Declarație oficială în care înfierează îngrijorătoarea creștere ”a numărului manifestărilor cu caracter antisemit”. O creștere care nu doar că e strict în capul promotorilor Declarației, dar mai ridică și serioase suspiciuni că ar include creații artificiale, în numele unor interese oculte. Pentru că, să o spunem clar, Declarația adoptată pe 31 martie ne-ar putea costa extrem de scump pe toți. La propriu. În euro.
Ce au adoptat aleșii nației miercuri, cu solmenitate și cvasi-unanimitate – un singur vot împotrivă, față de 4, la votarea scutului de la Deveselu:
”Deputații din Parlamentul României urmăresc cu atenție și îngrijorare creșterea numărului manifestărilor cu caracter antisemit în România, tentativele de reabilitare a criminalilor de război și atacul virulent antisemit îndreptat împotriva Teatrului Evreiesc de Stat, a directorului și a întregului personal din această instituție de cultură(…)
Având în vedere manifestările recente și pericolul pe care acestea îl prezintă pentru publicul larg, necesitatea consolidării politicilor de eliminare a oricăror forme de antisemitism, precum și imperativul exprimării unui puternic angajament politic de a acționa hotărât împotriva tuturor mijloacelor de promovare a acestei percepții, bazată pe ură împotriva evreilor, Camera Deputaților:
– condamnă cu fermitate atacul virulent antisemit îndreptat împotriva Teatrului Evreiesc de Stat și orice formă de antisemitism;
– protestează față de tentativele de reabilitare a Mișcării Legionare, a lui Ion Antonescu și/sau a altor criminali de război;
– reafirmă hotărârea membrilor săi pentru susținerea, în continuare, în plan legislativ și instituțional, a acțiunilor de combatere a oricăror forme și manifestări de antisemitism;
– solicită puterii executive și puterii judecătorești să ia toate măsurile necesare pentru punerea în aplicare a Legii nr. 157/2018 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea antisemitismului și a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 31/2002 privind interzicerea organizațiilor, simbolurilor și faptelor cu caracter fascist, legionar, rasist sau xenofob și a promovării cultului persoanelor vinovate de săvârșirea unor infracțiuni de genocid contra umanității și de crime de război;
– solicită autorităților locale să inițieze cu celeritate, în conformitate cu prevederile legale în vigoare, demersurile necesare pentru înlocuirea denumirii străzilor care conțin numele unor persoane vinovate de săvârșirea unor infracțiuni de genocid contra umanității și de crime de război;
– susține importanța deosebită pe care o are punerea în valoare a patrimoniului evreiesc din România, atât material, cât și cultural, ca forme de recunoaștere pentru contribuția evreilor la dezvoltarea României.”
Asezonat cu discursuri ale înalților oficiali, de la președintele Klaus Iohannis la premierul Florin Cîțu sau liderul partidului de guvernămînt, Ludovic Orban, demersul Parlamentului transmite clar intern și extern situația dramatică din România: a crescut vertiginos antisemitismul în țară.
E groasă, Europo!
Glumind un pic, am spune că nu e nimic ciudat că în mandatele prezidențiale ale unui etnic german a crescut antisemitismul. Dar ne limităm la glumă, nici chiar lui Iohannis nu i se poate pune asemenea piatră de gît, în pofida exprimării nefericite despre înțelegerile lui Dragnea cu evreii. Acel Dragnea exploatat la fel de neinspirat de PNL, în campania electorală din 2016.
Între altele pentru că într-o țară în care au mai rămas, din nefericire, doar cca.3000 de etnici evrei, antisemitismul nu mai există decît în limite tolerabile, să spunem.
Nu o spunem noi, o spunea fostul președinte, Traian Băsescu, în 2014, după 10 ani de mandat, cînd ne dădea asigurări prin intermediul radio Kol Israel:
”În Romania nu exista un antisemitism de masa. Sunt, insa, declaratii sporadice, uneori chiar ale unor oameni politici, si ne amintim cazul ministrului Sova, care creeaza o impresie care nu reflecta realitatea. Romanii, v-o pot spune cu certitudine, nu sunt antisemiti” mai spunea el.
La întîlnirea cu premierul Shimon Peres, președintele relua tema: ”Vreau sa va asigur ca in Romania nu exista un sentiment antisemit, dar inca avem oameni care nu stiu si nu au apucat sa invete la scoala istoria adevarata a tarii lor”.
”În România nu există antisemitism” spunea pentru The Jerusalem Post și premierul Victor Ponta, în același an.
A explodat antisemitismul după 2014?
În ultimii ani, rapoartele anuale ale Departamentului de stat american despre situația din România au punctat doar în treacăt problema antisemitismului: ”Au existat unele actiuni si declaratii antisemite, iar presa a continuat sa publice articole cu caracter antisemit. Opinii antisemite, rasiste, xenofobe si nationaliste au continuat sa fie raspandite prin intermediul internetului”.
Subțire, am zice. Semn bun!
Să mai spunem că un raport oficial al Comitetului Economic şi Social European privind statul de drept în UE, pentru anii 2018-2019, vorbește despre antisemitism în unele țări, dar nu pomenește România.
Dacă există și oarece semne rele, ele vin, culmea, dinspre autoritățile statului, mai precis dinspre structurile de forță: Poliție, servicii secrete, Parchete.
Spre exemplu, un caz foarte grav – deși individual, din fericire – de antisemitism a fost colonelul SRI Vasile Zărnescu, despre a cărui carte, ”Holocaustul, gogorița diabolică”, avertizam încă din 2016, la doi ani de la apariția pe piață, în 2014. Autorităților le-a luat șapte ani pentru a-i da o dubioasă condamnare în primă instanță, cu amînarea executării, abia acum o lună.
Ce era de anchetat atîta timp, cînd lucrurile erau clare și aveam o carte terifiantă în care autorul prezenta Auschwitz ori Dachau ca pe stațiunile de relaxare Baden-Baden ori Karlovy Vary, și în care prizonierii aveau piscine, terenuri de fotbal și bordeluri??
Un alt semn rău vine în urma anchetelor vandalizărilor de cimitire evreiești. Ele au loc periodic, mai mereu în preajma marilor sărbători evreiești, și întotdeauna vinovații sunt copii de pînă în 16 ani, care nu dau socoteală în justiție. Codul penal nu pedepsește faptele penale comise sub vîrsta de 14 ani, iar cele sub 16 ani se sancționează doar dacă o expertiză minuțioasă decide că au acționat cu discernămînt.
Iată ce releva un raport recent despre antisemitism al Institutului Național pentru Studierea Holocaustului din România “Elie Wiesel”:
”Cele mai vizibile semne ale patrimoniului evreiesc din România sunt locurile de cult şi cimitirele. Cele care sunt funcționale au dotări de supraveghere și pază care le pun la adăpost de posibile acte de vandalism. Cu toate acestea, în ultimii ani au avut loc incidente și acte de vandalism cu caracter antisemit (Sinagoga din Cluj, 2017; Casa memorială „ElieWiesel”din Sighet, 2018). În martie 2019, peste 70 de monumente funerare din cimitirul evreiesc din Huși au fost devastate. La fel ca-n alte cazuri de vandalizare de cimitire evreiești, ancheta poliției a descoperit că cei vinovați sunt minori. Deasemenea, anchetatorii au stabilit că o parte din pietrele funerare au fost afectate de tăierea unor copaci”.
Ați reținut: copacii distrug prin cădere monumentele funerare din piatră masivă, conform autorităților.
Iar masivele pietre funerare, 73 la număr, distruse într-o singură noapte la Huși, au fost sfărîmate de copii care se antrenau pentru arte marțiale, conform acelorași autorități.
Ajungem, însă, și la o poveste mult mai serioasă. În noaptea de 3-4 august 2018, este vandalizată Casa Memorială Elie Wiesel din Sighetul Marmației, prin inscripționarea cu lozinci oribile gen ”Nazi-jidanu zace în iad cu Hitler!”.
Pe 6 august, ambasada SUA la București reacționează tăios în scandal: ”Facem apel la denunţarea de către toţi a acestui gest şi luarea de atitudine ori de câte ori au loc manifestări ale urii sau prejudecăţii. Ambasada îi încurajează pe cei care au informaţii despre această faptă să ofere sprijin autorităţilor care o investighează”.
Pe 8 august poliția anunță reținerea unui suspect de 37 de ani din Vîlcea, care urmează să fie anchetat împreună cu procurorii Parchetului de pe lîngă Judecătoria Sighet.
Stimați cititori, aceasta este ultima informație care a mai fost difuzată vreodată în legătură cu imensul scandal.
Suntem în aprilie 2021 și autorul vandalizării nu doar că nu a fost sancționat, dar pur și simplu toată povestea pare să fi fost ”evaporată”.
Contactat azi de noi, fostul deputat și lider al comunităților evreiești, Aurel Vainer, confirmă că nu deține nicio informație despre anchetă, iar Alexandru Florian, șeful Institutului Elie Wiesel, ne spune că nicio autoritate a statului nu i-a comunicat de trei ani încoace ceva legat de caz: ”Îmi amintesc doar că se vehicula și despre acel suspect că are afecțiuni psihice, ca și în cazul celui care a amenințat-o acum pe Maia Morgenstern, și cam asta a fost tot, s-a așternut liniștea. Nu îmi permit să mă exprim la adresa felului cum autoritățile derulează anchetele penale, dar parcă ceva nu e în regulă”, mai spune dr.Florian.
Afecțiunile psihice ale suspectului din cazul casei lui Elie Wiesel sunt cam singurele care ar putea explica plauzibil felul în care s-a stins cazul, ca și discreția de care a beneficiat suspectul, pentru că nu se poate începe anchetarea penală a unui nebun.
Și în cazul Maia Morgenstern presa a primit prompt informația că suspectul are afecțiuni psihice, fără orice alte informații, nici măcar numele.
O chestiune confirmată și de strania eliberare ulterioară a suspectului din arestul în care ar fi trebuit să se afle, după toate normele codurilor penale, dar și de lipsa indignării publice a Maiei Morgenstern. Pentru că, practic, anchetatorii l-au lăsat în libertate pe omul care a amenințat-o că o omoară și-i violează fiica. Dar, tăcere…
Altă observație interesantă: ambasada Israelului a reacționat aspru, chiar a doua zi, după relatarea de către Morgensterm a așa-zisului incident – infirmat de mulți, neconfirmat de nimeni – din 18 martie (”Hai să o facem jidănește”), dar nu a mai avut nicio reacție după incidentul infinit mai grav cu amenințările cu moartea.
Să știe ceva ce noi nu știm?
De amintit că, anul trecut, într-un interviu pentru Europa Liberă, Radu Ioanid, proaspăt numit ambasador în Israel, comentînd devalizarea cimitirului evreiesc din Huși, își exprima temerile că vinovații vor fi „adolescenți care doar s-au distrat sau indivizi bolnavi psihic în așa fel încât să nu existe nici un fel de responsabilitate reală”.
Copii și bolnavi psihic. Persoane care nu pot da socoteală. Persoane care, în egală măsură, sunt ușor de manevrat, dacă se dorește.
Devine spectaculos, de aici.
Am paria că scandalul ”Maia Morgenstern amenințată cu moartea” s-a încheiat deja, și nu va exista niciun vinovat, dar nici reacții de protest nu vor fi.
Trăgînd linie și adunînd.
Niciun organism important, intern sau extern, nu a semnalat în ultimii ani vreo recrudescență serioasă a antisemitismului în România.
Au existat unele incidente izolate, dar, atît timp cît ele, conform autorităților, sunt opera unor copii ori inși cu afecțiuni psihice, se încadrează la lipsă de discernămînt, nu la antisemitism, xenofobie etc.
Și totuși, stupefiant, Parlamentul României se repede să adopte o Declarație panicardă, doar în baza unor chestiuni mai degrabă minore, totuși, ori neclarificate, precum refuzul schimbării unor nume de străzi ori școli botezate după criminali de război, precum Antonescu ori în baza cazului Morgenstern, în care ancheta e abia la început și lucrurile sunt foarte neclare.
Ne amintim cum primarul Constanței, liberalul Vergil Chițac, a spus recent că e nevoie de o argumentație coerentă mai înainte de schimbarea numelui străzii Ion Antonescu. E cam mult să vorbești de antisemitism feroce în acest caz, totuși.
Iată ce scria, spre exemplu, prestigioasa publicație a intelectualilor, ”Revista 22”, în 2014:
”Dl Alexandru Florian, directorul general al Institutului Naţional pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel“, are alte obiective. A cerut de curând Primăriei Sectorului 2 să îndepărteze statuia lui Mircea Vulcănescu din spaţiul public, dat fiind că, potrivit regimului comunist, acesta a fost criminal de război. Oare Mircea Vulcănescu e de judecat după eticheta pe care i-a pus-o un regim mincinos, declarat prin lege drept criminal?”.
Dovadă că acest tip de epurări ale unor intelectuali cu probleme în biografie nu e chiar atît de lesnicios și reclamă, uneori, discuții serioase.
Revenind, nimic din tezele incluse în Declarație nu poate justifica asumarea de către Parlamentul României a unui demers de asemenea amploare. (De mirare că Parlamentul nu trage semnalul de alarmă și față de creșterea alcoolismului în ultimii ani, că ăla sigur a crescut și e teribil de periculos.)
La fel de ridicolă a fost și tentativa unor înalte figuri politice de a acuza de antisemitism recentele proteste de stradă contra restricțiilor din pandemie. Singura chestiune cît de cît concretă ar fi sloganul ”Fritz, Timișoara nu e Auschwitz” care i-ar fi fost strigat sub ferestre edilului Dominic Fritz.
Să fim serioși, totuși…
Nu știm cine și de ce a precipitat în așa hal evenimentele și a creat din nimic o anatemă serioasă de aruncat pe România. Lucrurile s-au mișcat suspect de rapid. Și nu vorbim aici de o acuzație venită de la vreun ONG, intern sau extern, ci de la o asumare oficială din partea legislativului român, care nu mai poate fi nici contestată, nici schimbată.
Repetăm, încă nu intuim motivele reale ale acestui demers năucitor.
Dar putem intui consecințele.
Comisia Europeană a stabilit recent că acordarea de fonduri europene oricărei țări va fi condiționată de respectarea normelor statului de drept.
Antisemitismul, xenofobia ori discriminările pe varii criterii sunt considerate de Bruxelles drept dovezi clare și serioase ale inexistenței unui autentic stat de drept, dovadă că, de ani buni, P.E. solicită insistent înființarea unui mecanism european de supraveghere a discriminării și a drepturilor minorităților, un fel de nou MCV.
O țară acuzată de antisemitism, homofobie, xenofobie, discriminări șamd riscă să fie tăiată de la banii europeni.
Iar România nu a așteptat – exact cînd se dezbate de zor marele plan de reziliență – să o mai acuze cineva, într-un nou tip de MCV.
România și-a tras singură un glonț antisemit, imaginar, în cap.
Pură prostie?
Manevră ordonată din exterior?
Un răspuns pe care nu îl vom primi prea curînd, în opinia noastră.
