Președintele Klaus Iohannis a recunoscut public în conferința de presă din 26 octombrie că serviciile secrete fac legile în România. Conform legii, serviciile secrete NU au astfel de atribuții.
Răspunzând unor întrebări ale jurnalistului Mircea Marian de la Evenimentul Zilei/ B1 Tv, Iohannis a precizat că controversata lege a SPP prin care liderii de partide au dreptul la coloane oficiale a fost realizată de inițiatorul legii, SPP.
Conform legii: Iniţiativa legislativă aparţine Guvernului, deputaţilor, senatorilor, precum şi unui număr de 100.000 de cetăţeni cu drept de vot, în condiţiile prevăzute de Constituţie.
Jurnalist: Bună seara! Domnule preşedinte, CSAT a avizat ordonanţa de urgenţă prin care preşedinţii de partide pot beneficia de protecţia SPP? Vă întreb pentru că ştiţi mai bine ca mine partidele. De ce este nevoie? Credeţi că este nevoie? De exemplu, de ce doamna Gorghiu are nevoie de protecţia SPP?
Klaus Iohannis: Da, CSAT-ul a avizat acest proiect.
Jurnalist: Şi de ce credeţi că este nevoie de o astfel de măsură?
Klaus Iohannis: Argumentaţia puteţi să o solicitaţi iniţiatorilor, dacă doriţi. Dar mi s-a părut o idee bună.
Jurnalist: Cine este iniţiator, iertaţi-mă?
Klaus Iohannis: SPP
Miercuri, 21 octombrie, a doua zi după accidentul în care a fost implicat vicepremierul Gabriel Oprea, printr-o ordonanţă de urgenţă publicată în Monitorul Oficial, nr. 785, guvernul Ponta modifică legea SPP şi dă dreptul la protecţie şi pentru preşedinţii partidelor parlamentare, adică și pentru preşedintele UNPR Gabriel Oprea, cel care până acum beneficia ilegal de coloană oficială.
Anterior, proiectul a fost avizat în CSAT, unde necesita unanimitate, deci a avut și acordul președintelui Klaus Iohannis.
Deci, în caz de accident la deplasarea unui lider politic cu protecția SPP, informațiile NU pot fi transmise organelor judiciare fiind SECRET DE STAT.
Ordonanța de urgență este semnată de premierul Victor Ponta și de toți șefii serviciilor secrete.
NU este semnată de vicepremierul și ministrul de interne Gabriel Oprea, ci de secretarul de stat Ilie Botoș, fost procuror general al României.