Primarul PNL din Caransebeș, Felix Borcean, subiectul unui scandal sexual cu fosta șefă a Tineretului PSD din Caraș Severin pe care a numit-o director al Spitalul Orășenesc din localitate și pe care mai apoi a demis-o, este acuzat că ar fi dorit menage en trois cu aceasta. Este afirmația făcută de Mihaela Popovici, directoarea demisă a Spitalului, duminică seară în emisiunea Controverse realizată la B1 de Andrei Bădin.
INTERVIUL ACORDAT DE MIHAELA POPOVICI ÎN EMISIUNEA CONTROVERSE
Gurile rele din urbe spun și v-am arătat și mesajul în care eram chemată undeva într-un cartier și aceste guri rele spun că domnul primar preferă relațiile menage en trois, a susținut Popovici.
Era vorba de un apartament al unui prieten al primarului Felix Borcean, a mai afimat fosta directoare a Spitalului din Caransebeș.
M-a invitat într-un apartament dintr-un cartier din Caransebeș la un prieten al lui. Eu am fost eleva tatălui dumnealui (n.red- primarul din Caransebeș), un om respectabil. Mi-a făcut avansuri dinainte să mă numească în funcție, dar eu l-am tărăgănat și l-am tot amânat, a declarat Mihaela Popovici în emisiunea Controverse.
Ea a afirmat că mai deține sms-uri, dar și înregistări audio și video cu primarul liberal din Caransebeș. Mihaela Popovici a mai susținut că și succesorul său la conducerea Spitalului i-ar fi făcut avansuri sexuale.
Actualul manager a stat în fața casei mele de multe ori, am fost cu el la o plimbare în afara orașului, a mai precizat ea.
Primarul din Caransebeș a refuzat să intervină în emisiune.
Potrivit declarațiilor sale din urmă cu câteva zile ar fi ales să o numească pe Mihaela Popovici la conducerea spitalului deoarece nu ar fi găsit un membru PNL capabil să preia funcția în 2017.
Declarația șefului PNL Caraș Severin a fost contrazisă însă de președintele PNL Caraș Severin, senatorul Marcel Vela.
„Dar dacă m-aţi întrebat despre acest subiect, vreau să mai fac eu o precizare pentru că într-o emisiune în direct la un ziar online, domnul primar de la Caransebeş a spus că a scormonit în tot Partidul Naţional Liberal şi n-a găsit pe nimeni care să îndeplinească condiţiile şi să şi vrea să fie manager la Spitalul Municipal de Urgenţă Caransebeş. Vreau să spun şi să cred doar că a uitat să amintească că, chiar Felix i-a propus doamnei Tudoriţa Nicula, şefa femeilor liberale, care şi dorea, şi îndeplinea condiţiile anul trecut în 2017, să preia funcţia de manager interimar până la organizarea concursului. Totodată, s-a înscris la concurs şi doamna manager de la Ambulanţa din Reşiţa, care tocmai fusese dată afară de PSD din funcţia de manager, care şi voia, şi îndeplinea condiţiile, dar care s-a retras reclamând că nu era corect concursul. Aşadar, erau oameni şi care aveau cursul de manager, îndeplineau condiţiile şi nici nu erau lider ori consilieri PSD. Singurul lor defect era că nu au terminat liceul Traian Doda, ca să aibă o încredere totală în cel care numeşte manageri interimari. Pentru adevărul istoric, afirmaţia că s-a scormonit, citez din clasici, la partid şi nu s-a găsit nimeni care să îndeplinească condiţiile este una falsă. Poate că uitat toate astea. Eu gândesc aşa pentru că a fost o zi grea, o zi foarte agitată, pentru că nu se aştepta la un aşa subiect de presă. Eu nu merg neaparat pe ideea că a încercat să mintă, ci pur şi simplu a avut o zi complicată şi a uitat să spună cum au stat lucrurile. Nu înseamnă că are bile negre ori eu nu o să-l mai susţin”, a precizat Vela.
În urmă cu câteva zile Mihaela Popovici a dat publicității primele episoade din acest love story politic.
Fostul manager al spitalului din Caransebeș, Mihaela Popovici, îl acuză de avansuri sexuale pe primarul Felix Borcean, anunță Express de Banat. Popovici a fost șefa tineretului social democrat, dar mai apoi a trecut la PNL moment în care a fost numită la conducerea spitalului. „Voi face un denunț la DNA având ca subiect modul în care am fost obligată să-mi dau demisia din PSD și să mă înscriu în PNL. Această condiție mi-a fost impusă în mod imperativ de către pseudo-edilul Felix Borcean pentru a participa la concurs! Tot ce a declarat nu sunt decât minciuni și scuze puerile care nu fac decât să-i dovedească incompetența administrativă și managerială! Voi face o plângere penală la DNA pentru șantaj”, acuză Mihaela Popovici.
„Pe lângă faptul că se crede un mare primar, se crede și un mare gigolo. Nu este nici una, nici alta, dar despre acestea voi vorbi în zilele următoare. Probele pe care le dețin le voi pregăti. Eu nu am nimic nici de ascuns, nici de pierdut. Probabil că este sfârșitul carierei politice a lui Felix Borcean. Există SMS-uri în care am fost chemată să mă întâlnesc cu domnul primar chiar la el acasă, când soția lui nu era acasă. Mai mult de atât ce poate fi?! Poate mai are și el SMS-urile! Îmi pare rău că trebuie să spun lucrurile astea”, mai afirmă ea.Octavian Dena, noul manager al Spitalului Municipal Caransebeș, e acuzat și el cam de aceleași lucruri. „Mi-a făcut și el avansuri, l-am cunoscut prin pseudo-primarul Felix Borcean, care mi l-a prezentat în biroul meu de la spital. Mi-a cerut numărul de telefon, ne-am întâlnit, m-a invitat undeva în afara orașului, mă aștepta cu mașina în fața casei”, a mai declarat Mihaela Popovici.
La o zi după ce scandalul declanșat de managerul Spitalului Municipal de Urgență din Caransebeș, revocat de Consiliul de Administrație, Mihaela Popovici, prin care aceasta susținea că deține dovezi legate de avansurile cu tentă sexuală ale primarului municipiului Caransebeș Felix Borcean la adresa sa, au fost prezentate și dovezile în susținerea teoriei, scrie Reper 24. Acestea reprezintă mesaje tip SMS, trimise între primarul Felix Borcean și Mihaela Popovici, în care se poate observa numărul de telefon al edilului pe care s-a realizat conversația, ceea ce atestă dialogul dintre cei doi. Mai mult decât atât, în mesaje sunt oferite detalii de către primarul Felix Borcean, legate de numărul codului interfon de la scara edilului caransebeșean, adresă exactă, „etaj, 2, ușa de pe dreapta din lemn, intri direct“ care nu știm cum ar putea fi motivate în apărarea acestuia. Mihaela Popovici a susținut încă de ieri că există probe legate avansurile de natură sexuală ale primarului de municipiu, Felix Borcean, înainte ca aceasta să ajungă, prin susținerea totală a aceluiași edil, managerul Spitalului Municipal din Caransebeș. După declarațiile domnișoarei Popovici, Felix Borcean a catalogat posibilele SMS-uri ca fiind probe fake, fabricate de către acuzatoarea acestuia, mai scrie presa locală.
Președinte TSD Caraș-Severin și membru vreme de 16 ani în cadrul PSD, Mihaela Popovici, fost consilier județean și actual manager al Spitalului Municipal din Caransebeș a trecut la PNL, scrie Reper 24.