Scandal sexual la cel mai vândut tabloid german: Redactorul șef s-a suspendat din funcție

Redactorul-şef al cotidianului german Bild, Julian Reichelt, vizat de o anchetă internă după plângerile depuse de mai multe colege, a cerut să fie temporar suspendat din funcţie, a anunţat sâmbătă grupul Axel Springer, transmite AFP conform Agerpres.

Bild este cel mai vândut cotidian din Germania.

„Pentru a permite clarificări şi a nu împovăra redacţia, (Reichelt) a cerut consiliului să fie eliberat temporar din funcţie până când acuzaţiile vor fi clarificate”, a declarat într-un comunicat proprietarul grupului media din care face parte cotidianul german, precizând că cererea i-a fost acceptată.

Julian Reichelt face obiectul mai multor plângeri pentru hărţuire morală şi abuz de autoritate.

Grupul a decis să deschidă o anchetă, condusă de o firmă de avocatură, cu privire la „posibile încălcări ale conformităţii” cu valorile şi regulile ziarului de către redactorul-şef în vârstă de 40 de ani.

Acesta este suspectat, potrivit unei anchete a săptămânalului Der Spiegel, că a promovat stagiare cu care avea aventuri, pe care apoi le îndepărta, sau chiar le concedia. De câteva luni, mai multe angajate au atras atenţia conducerii, care a trenat însă să verifice acuzaţiile la adresa puternicului redactor-şef al tabloidului, potrivit săptămânalului Der Spiegel.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Scandalul ouălor cu picioare ale lui Fritz

    Instalațiile decorative amplasate în Piața Unirii au generat un conflict artistic,...

    Fost analist CIA: Războiul din Iran va crea o criză economică fără precedent

    Consecințele economice ale atacului lansat de Statele Unite și...

    Tatăl lui Elon Musk vrea să conducă o colonie de sud-africani în Rusia

    Tatăl lui Elon Musk, Errol, intenționează să organizeze și...

    Inteligența artificială nu a ajutat America in Iran

    Speranțele SUA pentru un război „fără contact” cu Iranul,...

    Bătălia pentru postul de ambasador american in Rusia și cine joacă

    Emisarul prezidențial american Steve Witkoff influențează procesul de selecție...

    Demonstrații uriașe in Irak împotriva intervenției americane in Iran

    Zeci de mii de susținători ai influentului cleric șiit...

    Articole relationate

    Categorii populare