spot_img
6.8 C
București
vineri, noiembrie 15, 2024
AcasăAnalizeScandal politic în maghiarime

Scandal politic în maghiarime

-

- Reclama -

O parte dintre liderii Partidului Civic Maghiar (PCM) i-au solicitat preşedintelui János Mezei să demisioneze.

- Reclama -

Potrivit semnatarilor scrisorii deschise transmise, miercuri,
agenţiei ungare de presă MTI, neîncrederea faţă de preşedintele
János Mezei “este vizibilă atât în majoritatea organizaţiilor de
partid, cât şi în percepţia publică asupra partidului”. În opinia
acestora, de la alegerea sa încoace, preşedintele nu a reuşit să
vină cu un nou program sau o nouă direcţie politică, mai mult decât
atât, a pus în pericol şi realizările de până acum ale PCM.

- Advertisement -

Grupul “celor îngrijoraţi pentru viitorul Partidului Civil
Maghiar” critică, în primul rând, politica “de divizare şi de
excludere” a lui János Mezei, menţionând că politica de excludere a
fost un eşec, întrucât în Consiliul Naţional de Conducere al
partidului, preşedintele a rămas singur cu propunerile sale de
excluderi.

Scrisoarea deschisă a fost semnată, printre altele, de un
vicepreşedinte de partid, Csaba Simon, de preşedintele Consiliul
Naţional de Conducere, István Pethő, de doi deputaţi: Zsolt Biró
(fostul preşedinte al partidului) şi József Kulcsár Terza, de patru
preşedinţi de organizaţii judeţene: Covasna, Harghita, Cluj şi
Maramureş, respectiv cinci dintre primarii aleşi sub egida PCM:
edilii din Odorheiu Secuiesc, Ciceu, Malnaş, Ghelinţa şi Zăbala,
respectiv, alte personalităţi marcante ale partidului.

- Advertisement -

Biroul de presă al partidului a anunţat că János Mezei va
răspunde scrisorii deschise prin intermediul unei conferinţe de
presă care va avea loc miercuri după-amiază, însă într-un final,
conferinţa de presă de la Gheorgheni a fost susţinută de Attila Örs
Sorbán, preşedintele executiv al partidului, ales la începutul
lunii septembrie. Potrivit politicianului, nu este vorba despre o
ruptură în cadrul partidului, ci doar de faptul că “un grup mai mic
de interese şi persoanele pe care aceştia îi păcălesc, simt, că nu
li se mai acordă suficientă atenţie”, motiv pentru care au ieşit în
faţă.

Potrivit lui Attila Örs Sorbán, grupul de interese nu are
majoritate în niciun organ al partidului, astfel că au ales să
scrie o scrisoare deschisă. În opinia sa, iniţiativa de a se opune
lui János Mezei vine de la Zsolt Biró, preşedintele executiv al
partidului, care şi-a dat demisia în urmă cu aproape un an.

După conferinţa de presă, János Mezei a transmis, printr-un
comunicat, că nu va demisiona numai pentru că “asta îşi doresc
UDMR-iştii din cadrul PCM”. S-a referit la faptul că fosta
conducere a partidului a semnat un acord de cooperare cu UDMR, în
urma căruia doi dintre politicienii partidului au obţinut mandate
de deputaţi pe lista candidaţilor UDMR. Potrivit preşedintelui,
grupul de interese care a întocmit scrisoarea deschisă lucrează de
luni întregi la discreditarea partidului, profitând de faptul că
cei din conducerea partidului nu sunt dispuşi să să spale în public
rufele partidului.

Potrivit lui János Mezei, majoritatea silenţioasă susţine
preşedinţia în munca prin care “se doreşte readucerea Partidului
Civic Maghiar de pe calea compromisului de tip Zsolt Biró”.
Preşedintele a adăugat că, atât timp cât preşedinţia se va bucura
de încrederea majorităţii partidului, munca începută va continua.

Tensiunile din partid au apărut la mijlocul lunii iulie, în
legătură cu Árpád Gálfi, primarul din Odorheiu Secuiesc. O parte
din organizaţia orăşenească l-a acuzat pe acesta de o conducere
arbitrară, iar în prezenţa preşedintelui organizaţiei naţionale l-a
şi schimbat din funcţia sa politică. Potrivit lui Gálfi, motivul
pentru care preşedintele partidului s-a întors împotriva lui a fost
acela că a reziliat acele contracte de utilităţi publice, pe care
le-a considerat nefavorabile oraşului, şi care au fost încheiate în
perioada în care primar al oraşului Odorheiu Secuiesc a fost Jenő
Szász, actualul preşedinte al Institutului de Cercetare pentru
Strategii Naţionale din Ungaria. Jenő Szász a fost primarul
oraşului Odorheiu Secuiesc între 1996 şi 2008, iar din 2003 până în
2012 a ocupat funcţia de preşedinte al PCM.

Mai târziu, partidul l-a exclus pe Árpád Gálfi şi pe
preşedintele organizaţiei judeţene din Harghita, care l-a apărat pe
Gálfi, totodată l-a schimbat din funcţie şi pe preşedintele
executiv Zoltán Salamon, care a criticat excluderile.

În cadrul şedinţei de la 26 septembrie al Consiliului Naţional
de Conducere, János Mezei a iniţiat noi excluderi, însă acestea nu
au fost votate de cei prezenţi. La aceeaşi şedinţă s-a dat, de
asemenea, un vot de încredere cu privire la persoana preşedintelui,
la care s-a obţinut un număr egal de voturi pro şi contra
preşedintelui. Preşedintele a fost prezent şi el la vot, respectiv
a şi votat.

Fostul primar din Gheorgheni, János Mezei a fost ales
preşedinte al PCM în noiembrie 2018, de delegaţii partidului, după
ce în cadrul PCM au apărut divergenţe cu privire la păstrarea
identităţii politice a partidului. Preşedintele anterior, Zsolt
Biró a prevenit demiterea sa, dându-şi singur demisia din funcţie.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img