Home Actualitate Scandal la Budapesta cu ambasadorul american după ce a fost prins la...

Scandal la Budapesta cu ambasadorul american după ce a fost prins la o întâlnire cu 2 judecători maghiari

0

Ambasada SUA în Ungaria a criticat joi reacţiile negative ale presei ungare de dreapta faţă de întâlnirea a doi judecători ungari cu ambasadorul american David Pressman, transmite Agerpres.

Potrivit acelor comentarii din mass-media, prin participarea la acea întâlnire cei doi judecători au colaborat cu o putere străină şi şi-au compromis independenţa profesională, relatează Reuters.

Într-o declaraţie emisă de ambasada americană, aceasta consideră că astfel de relatări ale presei dăunează relaţiilor dintre Ungaria şi SUA.

Întâlnirea a fost ”conformă cu conduita normală a SUA şi a altor ţări – inclusiv a Ungariei – în lume”, menţionează misiunea diplomatică în declaraţie.

”Ceea ce nu este conform cu practica diplomatică între aliaţi este recentul atac mediatic coordonat asupra purtătorului de cuvânt şi a responsabilului cu relaţiile internaţionale din Consiliul Judiciar Naţional, în ceea ce pare a fi un efort de a inspira teamă celor care doresc să discute cu reprezentanţi ai Statelor Unite”, consideră de asemenea ambasada SUA în Ungaria.

”Interferenţa în dialogul cu oficialii guvernului SUA nu contribuie la ameliorarea relaţiilor bilaterale între SUA şi Ungaria”, a indicat ambasada americană.

Ambasadorul Pressman a postat pe Twitter fotografii de la întâlnirea cu cei doi judecători, după care mai multe mass-media favorabile premierului ungar Viktor Orban au scris articole critice la adresa acestor magistraţi.
 

Ad

Exit mobile version