spot_img
luni, 12 ianuarie, 2026
-7.2 C
București

Scandal între Franța și Trump/ Macron: Indecent şi incompetent

„Afectări obscene”, „indecent” – cu aceste cuvinte fostul preşedinte francez Francois Hollande şi premierul său Manuel Valls au denunţat dur sâmbătă declaraţiile preşedintelui american Donald Trump, care s-a referit la atentatele din 13 noiembrie 2015 din Paris pentru a pleda pentru dreptul de a purta armă în SUA, informează AFP conform Agerpres.

„Declaraţiile ruşinoase şi afectările obscene ale lui Donald Trump spun multe despre ceea ce crede el despre Franţa şi valorile ei. Prietenia dintre popoarele noastre nu poate fi mânjită de lipsa de respect şi de măsură. Toate gândurile mele se îndreaptă către victimele din 13 noiembrie”, a transmis Francois Hollande, citat într-un comunicat de presă.

„Indecent şi incompetent. Ce-ar mai fi de spus?”, a scris pe contul său de Twitter Manuel Valls.

Preşedintele american Donald Trump a apărat vineri dreptul de a purta armă, afirmând că atentatele de la 13 noiembrie 2015 de la Paris ar fi făcut mai puţini morţi dacă victimele ar fi fost înarmate.

„Nimeni nu este înarmat la Paris şi ne amintim cu toţii de cele 130 de persoane (ucise) şi de numărul enorm de persoane rănite groaznic”, a afirmat el într-un discurs la convenţia anuală a NRA (National Rifle Association), puternicul lobby pro-arme.

„Indignare şi dezgust după declaraţiile lui Donald Trump cu privire la atentatele din 13 noiembrie. Solidaritate cu victimele şi francezii şocaţi (…)”, a scris pe contul său de Twitter fostul premier Bernard Cazeneuve, care deţinea portofoliul internelor în momentul atacurilor.

La 13 noiembrie 2015, 130 de persoane au murit şi câteva sute au fost rănite într-o serie de atentate la Paris şi Saint-Denis revendicate de gruparea Statul Islamic (SI). Unul dintre comandouri a ucis 90 de persoane în sala de concerte Bataclan. Primele forţe de securitate care au intervenit au fost poliţişti de teren.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Germania vrea să mute cu NATO in Groenlanda

    Germania va propune crearea unei misiuni comune NATO pentru...

    Guvernul ne anunță că impozite și mai mari vom plăti de la 1 ianuarie 2027

    Guvernul susține că majorarea medie estimată a impozitelor pe...

    Președintele Iranului: Țara este pregătită să-și asculte poporul. Oamenii sunt îngrijorați

    Președintele Iranului, Masoud Pezeshkiyan, a declarat, după două săptămâni...

    Trump sugerează că Rubio ar trebui să devină viitorul lider al Cubei

    Președintele SUA, Donald Trump, a distribuit duminică un mesaj...

    Ce armă necunoscută au folosit americanii in Venezuela

    În timpul operațiunii de capturare a președintelui venezuelean Nicolás...

    Articole relationate

    Categorii populare