Home Analize Scandal în PSD pe Kamala: Nici nu-ţi vine să crezi că ai...

Scandal în PSD pe Kamala: Nici nu-ţi vine să crezi că ai stat cu un astfel de trădător la masă, care pe deasupra mai este şi şeful PSD Iaşi. Cum să spui asemenea enormităţi pe care nici ambasadorul Rusiei în România nu are curajul să le spună?

0

Un membru PSD Iaşi, Viorel Blăjuţ, fost preşedinte executiv al filialei municipale, s-a arătat oripilat de atacurile din interiorul PSD Iaşi la adresa vicepreşedintelui american Kamala Harris, el cerând demisia liderului filialei judeţene a partidului, Maricel Popa, transmite news.ro.

Viorel Blăjuţ a scris, vineri seară, pe Facebook că şeful PSD Iaşi, Maricel Popa, şi-a dat arama pe faţă, după ce a redistribuit pe grupurile interne din PSD Iaşi postarea preluată de un consilier judeţean al partidului, în care este criticată în termeni vehemenţi prezenţa vicepreşedintelui american Kamala Harris în România.

„Nici nu-ţi vine să crezi că ai stat cu un astfel de trădător la masă, care pe deasupra mai este şi şeful PSD Iaşi. Cum să spui asemenea enormităţi pe care nici ambasadorul Rusiei în România nu are curajul să le spună? Eu sunt oripilat că un astfel de om a fost lăsat să conducă PSD la Iaşi. Îl respect pe domnul Ciolacu, îl admir, l-am văzut alături de şeful statului şi de premier la întâlnirea cu vicepremierul american, arătând astfel că şi partidul nostru este alături de NATO, de ţările membre UE care au o poziţie fermă împotriva Rusiei, care a declanşat acest război. Dar nu înţeleg cum acest trădător de la Iaşi s-a infiltrat la nivel atât de înalt în PSD, devenind omul de încredere al domnului Ciolacu în Iaşi”, a scris Viorel Blăjuţ, care a ocupat funcţia de preşedinte executiv al filialei municipale PSD Iaşi până la începutul lunii trecute, când s-a decis dizolvarea acestei structuri.

Ad

Exit mobile version