Scandal în Pro România

Mai mulți membri ProRomânia au declarat pentru Europa Liberă că nu sunt de acord cu alianța politică cu ALDE și că pot părăsi acest partid dacă Victor Ponta insistă pentru încheierea ei. Călin Popescu Tăriceanu și-a anunțat deja colegii că vor trebui să voteze această alianță săptămâna viitoare.

Prima condiție pusă de ProRomânia celor de la ALDE pentru încheierea unei alianțe politice a fost legată de ieșirea de la guvernare. Decizia finală în partidul condus de Tăriceanu urmează să fie luată, cel mai probabil, pe 2 septembrie.

Surse din ProRomânia au declarat pentru Europa Liberă că se poate ajunge la o sciziune în interiorul partidului dacă Victor Ponta insistă pentru această alianță cu Călin Popescu Tăriceanu.

Situația tensionată din ProRomânia a fost declanșată de negocierile purtate de Victor Ponta, în tandem cu Ioan Mocioalcă, cu cei din ALDE. Mihai Tudose și Dan Constantin s-au opus vehement încheierii unor alianțe cu partidului lui Tăriceanu. Surse din ProRomânia au declarat pentru Europa Liberă că cei doi au amenințat că ar putea pleca din partid dacă se ajunge la o alianță cu ALDE. Potrivit surselor citate, Călin Popescu Tăriceanu este considerat nefrecventabil de cei doi, dar poziția lor nu este susținută și de Victor Ponta.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Traducerea vizitei șefului CIA la Moscova

    „Trump se grăbește pe toate fronturile: încearcă să rezolve...

    Cea mai mare grădină zoologică din România la 62 de ani: 350.000 de vizitatori pe an

    Grădina Zoologică din Târgu Mureș a anunțat, marți, că...

    Polonezii cumpără agențiile românești de turism

    Polonezii mizează pe turismul românesc şi îşi continuă achi­ziţiile...

    „Suveranistul” Peiu vrea să îl salveze pe Fritz

    Senatorul AUR Petrişor Peiu, nr 2 in partidul lui...

    Bolo anunță lovitura de grație pentru Fritz

    Premierul Ilie Bolojan a declarat la Digi24 că ”trebuie...

    Articole relationate

    Categorii populare