Mai mulţi oficiali din Partidul Popular European (PPE) sunt îngrijoraţi de stilul de conducere al liderului formaţiunii conservatoare, Manfred Weber, şi de modul în care a fost stabilit al doilea salariu pe care îl primeşte, consemnează miercuri site-ul EURACTIV conform Agerpres.
PPE insistă că salariul respectiv este „semnificativ mai mic de 20.000 de euro”.
Contestatarii au pus la îndoială şi eficienţa politicianului german la conducerea PPE – cea mai veche familie politică europeană – şi a grupului politic omonim din Parlamentul European.
Unul dintre oficialii respectivi a declarat că în partid există frustrări din cauza unor acţiuni şi declaraţii ale lui Weber fără consultarea partenerilor din cadrul formaţiunii.
Un caz în care liderul PPE a acţionat unilateral a fost încercarea repetată de a colabora cu şefa guvernului italian de dreapta, Giorgia Meloni, reaminteşte publicaţia citată. Weber s-a întâlnit cu aceasta la Roma, în 5 ianuarie, şi a discutat o posibilă cooperare la nivelul Uniunii Europene, ceea ce a provocat reacţii puternice din partea unor parteneri ai PPE, în special a influentului pol de centru-dreapta din Germania.
„Nu există niciun motiv pentru cooperarea în continuare cu alte partide din guvernul italian, în Parlamentul European, atâta timp cât acestea cooperează cu forţe făţiş antieuropene cum ar fi cea germană AfD (Alternativa pentru Germania)”, a afirmat Juergen Hardt, purtător de cuvânt pentru politica externă al grupului CDU/CSU (Uniunea Creştin Democrată şi corespondenta acesteia din Bavaria, Uniunea Creştin Socială – n. red.) din Bundestag, camera inferioară a parlamentului german.
Din coaliţia guvernamentală de la Roma face parte şi partidul Forza Italia, afiliat la PPE, însă poziţiile celorlalte două formaţiuni din guvernul Meloni – Fratelli d’Italia şi Liga – „sunt în bună măsură incompatibile cu ale PPE”, a adăugat el.
Oficialul din PPE a fost clar în dialogul cu EURACTIV: dialogul lui Weber cu Meloni „nu a fost nici discutat, nici aprobat la nivelul PPE”. El a susţinut că în partid există „o majoritate clară împotriva colaborării cu Meloni” şi a insistat că pentru astfel de acţiuni politice este necesară o coordonare prealabilă.
Întrebat despre o posibilă apropiere între PPE şi grupul Conservatorilor şi Reformiştilor Europeni (ECR) din PE, secretarul general al partidului, Thanasis Bakolas, un aliat apropiat al lui Manfred Weber, a declarat recent publicaţiei Politico că „rămâne deschis” faţă de idee”.
„Vreau să îmi măresc anvergura (…) Nu înţeleg de ce nu pot face acest joc politic la fel ca în orice ţară”, a spus el.
Situaţia s-a schimbat însă, potrivit agenţiei dpa, după o întâlnire a lui Weber cu liderul CSU, Markus Soder, săptămâna trecută, la Munchen. Politicianul bavarez a declarat că a avut o discuţie „lungă” cu şeful PPE pe tema respectivă. El a apreciat că „statele trebuie să discute, dar o conversaţie e una. Însă legăturile oficiale nu au sens din punctul meu de vedere şi din punctul nostru de vedere comun”.
O altă preocupare a unor oficiali care au discutat cu EURACTIV este salariul primit de Weber după ce a devenit preşedintele PPE în 31 mai anul trecut, pe lângă funcţia de lider al grupului PPE din Parlamentul European.
„Remuneraţia preşedintelui a fost aprobată de preşedinţia PPE în septembrie 2022 şi de adunarea politică a PPE în noiembrie 2022, la Lisabona”, a declarat un purtător de cuvânt al partidului, precizând că „remuneraţia lunară brută este semnificativ mai mică de 20.000 de euro”. Aceeaşi oficialitate a afirmat că organele respective – preşedinţia şi adunarea politică – au aprobat şi salariul lui Bakolas, fost consilier al premierului grec Kyriakos Mitsotakis, numit secretar general al PPE în iunie anul trecut.
O sursă din PPE care cunoaşte bine situaţia a susţinut însă că „preşedinţia PPE a fost doar informată, nu a avut loc niciun vot şi nicio discuţie despre remuneraţia lui Weber şi a secretarului general”, iar la Lisabona „nu a fost de asemenea nicio discuţie”.
Oficialul respectiv a explicat că Weber are în prezent doi susţinători puternici în partid: Mitsotakis şi cancelarul austriac Karl Nehammer. „Multe depind de rezultatul alegerilor din Grecia, care trebuie să aibă loc până în vară (…) Dacă Mitsotakis pierde, Weber va fi într-o situaţie foarte dificilă”, a spus el, lăsând să se înţeleagă că liderul PPE va avea probabil dificultăţi să îşi păstreze ambele funcţii.