Home Dezvaluiri SCANDAL ÎN PNL: Rareș Bogdan îi acuză pe apropiații lui Ludovic Orban

SCANDAL ÎN PNL: Rareș Bogdan îi acuză pe apropiații lui Ludovic Orban

0

Europarlamentarul PNL Rareş Bogdan spune că zvonurile potrivit cărora s-a certat cu preşedintele Klaus Iohannis vin din zona unor oameni apropiaţi de liderul PNL Ludovic Orban, iar în perioada următoare îi va demasca, transmite Mediafax.

„Când mă întâlnesc prima dată cu dânsul, ca să anulez orice speculaţie, o să îi spun, deşi îmi e jenă, îi spun: <<dl. preşedinte, faceţi o poză cu mine să se liniştească toată lumea că nu sunt certat cu dumneavoastră>>. Nu m-am certat cu dânsul, mă înţeleg foarte bine, iar aceste zvonuri au fost lansate, din păcate, dintr-o anumită zonă a unor oameni, pe care o să-i demasc în curând, care au cam multă influenţă pe lângă un lider de partid. dar o să îi demasc în curând pentru că şi-au luat nasul la purtare”, a spus Rareş Bogdan, la România Tv.

Întrebat dacă acel lider de partid este Ludovic Orban , Rareş Bogdan a răspuns. „da, dar nu mai zic mai multe”.

„Ne pregătim de campanie şi nu am de gând să mă cert nici cu preşedintele Iohannis, nici cu Orban. În schimb, o să îi iau de urechi pe cei care îşi bagă limba în urechea unora sau a altora”, a completat europarlamentarul PNL.

Ad

Exit mobile version