Home Analize Scandal în Ministerul de Interne după uciderea politiştului

Scandal în Ministerul de Interne după uciderea politiştului

0

Ministrul de Interne neagă informația potrivit căreia polițiștul ucis în gara din Burdujeni era singur. Ajunsă în fața Ministerului, acolo unde a aprins o lumânare în memoria agentului, Carmen Dan a fost luată la întrebări de polițiștii prezenți, nemulțumiți că mai marii din instituție nu fac nimic pentru cei din teren.

Dan l-a acuzat pe purtătorul de cuvânt de la Suceava că nu a știut să transmită informațiile corecte despre acest incident. El declarase că agentul Sorin Vezeteu era singur, când, de fapt, susține Dan, el era însoțit de doi colegi în momentul în care a fost atacat, iar procedurile au fost respectate. Cei doi polițiști se aflau la o distanță de circa 150 de metri de agentul rănit. Totul a durat doar 54 de secunde, a mai precizat aceasta.

„Este problema purtatorului de cuvant de la Suceava ca nu a stiut sa comunice”, a declarat Dan

”Nu pot să cred că există astfel de specimene. E o persoană cunoscută cu antecedente penale, nu cu precedente în România, dar are două condamnări definitive în Spania. Urăște uniforma, urăște poliția. Căutând să se răzbune pentru ce i s-a întâmplat în Spania, a ales să omoare un polițist care purta uniforma statului român”, a mai declarat Carmen Dan.

Ad

Exit mobile version