Home Analize Scandal în luxosul hotel al lui Trump

Scandal în luxosul hotel al lui Trump

0

Inspectorii au găsit nereguli – carne insuficient refrigerată, pește crud potențial periculos, răcitoare defecte – în complexul Mar-a-Lago deținut de președintele american Donald Trump, transmite Reuters. Clubul privat percepe taxe de acceptare de 200.000 de dolari.

În total, 13 încălcări ale legislației specifice au fost constatate la sfârșitul lunii ianuarie și situațiile au fost remediate în aceeași zi de toate cele trei bucătării, au declarat joi oficialități ale statului Florida, unde se găsește hotelul de lux. Trei dintre contravenții au fost considerate de înaltă prioritate, în sensul că puteau duce la apariția unor bacterii patogene în alimentele servite, a precizat Divizia de Hoteluri și Restaurante a statului. Cel mai grav a fost că peștele care urma să fie servit crud sau puțin gătit nu era deparazitat corespunzător.

Reprezentanții Mar-a-Lago nu au răspuns solicitărilor de comentarii ale agenției Reuters. La sfârșitul săptămânii, președintele Trump este așteptat din nou, pentru a șaptea oară de la preluarea mandatului, la proprietatea din Palm Beach achiziționată în 1985. Complexul și-a câștigat deja renumele de „Casa Albă de Sud”.

Inspecțiile din 26 și 27 ianuarie la Mar-a-Lago au fost de rutină și nu ca urmare a vreunei sesizări, a declarat un purtător de cuvânt al Departamentului pentru Afaceri și Reglementare Profesională al statului Florida.

Câteva zile mai târziu, clubul avea să fie gazda premierului japonez Shinzo Abe.

Ad

Exit mobile version