În Finlanda, poliţia are rolul de a apăra cetăţenii, nu organizaţiile civile. Acestea trebuie să anunţe poliţia dacă văd ceva în neregulă, dar nu au împuternicirea legală de a interveni. « Este un fapt simplu care nu se discută », a spus Ministrul de interne Petteri Orpo, căruia i s-a alăturat şeful poliţiei secrete.
Atât ministrul cât şi şeful poliţiei secrete au intervenit pentru a clarifica declaraţiile recente ale unor reprezentanţi ai poliţiei care au nemulţumit populaţia şi au creat controverse.
Este vorba de recentele afirmaţii ambigue ale unor reprezentanţi ai poliţiei, inclusiv al şefului poliţiei naţionale, Seppo Kolehmainen, care salutau prezenţa pe străzile mai multor oraşe a patrulelor civile care au declarat că vor să protejeze cetăţenii.
În aparenţă, o initiaţivă lăudabilă, până intrăm în detalii. Astfel « patrulele sunt organizate de o organizaţie de extrema dreaptă care apără Finlanda tradiţională, cu o culoare albă a pielii » după cum se autodescrie aceasta. Patrulele s-au intensificat în ultimele luni, de când în Finlanda au venit peste 30 000 de refugiaţi. Organizaţia a anunţat că patrulează pentru a asigura siguranţa locuitorilor împotriva refugiaţilor, şi spune că e prezentă în 19 oraşe.
În presă au apărut articole identificate ulterior ca manipulative şi incorecte, care au scopul de a crea tensiuni interrasiale. Mai multe centre de refugiaţi au fost atacate, precum şi persoane cu pielea închisă la culoare. Poliţia a înregistrat câteva cazuri de agresiuni făcute de refugiaţi. În unele din aceste cazuri poliţia a confirmat că zvonurile au fost false şi atacatorii nu au fost refugiaţi, iar unele agresiuni au fost pur şi simplu inventate.
Revenind la patrulele în civil, acestea sunt formate din bărbaţi îmbrăcaţi în jachete negre cu glugă, care au refuzat să fie fotografiaţi sau identificaţi în presă. O parte dintre ei au fost condamnaţi pentru acte rasiste, inclusiv întemeietorul grupului, a dezvăluit presa. Aceasta mai scrie că cetăţenii sunt mai îngrijoraţi de prezenţa acestor patrule pe străzi decât de prezenţa refugiaţilor. În mod ironic, întemeietorul grupului vorbeşte de prejudecăţile pe care le au cetăţenii împotriva patrulelor şi că de fapt aceştia nu au de ce să se teamă.
Primăria orașului Joensuu, unul din locurile unde sunt vizibile pe străzi aceste echipe a dat un comunicat oficial care spune că viaţa în oraş este sigură şi nu are nevoie de patrule.
Ca reacţie la tensiunile create de aceste patrule civile, în acest oras a apărut un grup care îl parodiază pe cel extremist.
Mult mai utilă, noua patrulă, intitulata Soldaţii lui Kyllikki, după un personaj feminin din mitologia finlandeză, spune că reprezintă Finlanda cu toate nuanţele ei şi invită pe toată lumea să faca parte din el. « Vom patrula străzile pentru a oferi oamenilor o viaţă mai sigură. Îi ajutăm pe toţi cei care au nevoie, de la mic la mare. Ţinem uşile, ajutăm la traversarea străzii şi la căratul cumpărăturilor şi ne vom amuza creaînd bună dispoziţie. Promovăm folosirea propoziţiilor Vă mulţumesc ! Pot să vă ajut cu plasele astea? sau Cu ce vă pot fi de folos, sunteţi bine ? »
Niina Ruuska, căreia îi aparţine initiaţiva, scrie pe Facebook «Asemenea patrule ar fi trebuit să existe încă din anii 90. Actele de vandalism încetează când adulţii arată că le pasă şi intervin când se întâmplă ceva».
În societatea finlandeză în care mulţi oameni sunt singuri, şi mai ales acum, cu temperaturile care ajung la minus 40 de grade, această iniţiativă este binevenită.