spot_img
joi, 19 februarie, 2026
-2 C
București

SCANDAL DE PROPORȚII ÎN SUA/ DEZVĂLUIRI ÎN WASHINGTON POST: Criminaliştii FBI au falsificat probe timp de trei decenii

Departamentul Justiţiei din SUA şi Biroul Federal de Investigaţii au recunoscut că aproape toţi experţii unităţii FBI de analizare a probelor criminaliste au făcut mărturii false contra unor infractori, în procese din ultimii 30 de ani, situaţie ce ridică dubii privind sistemul judiciar american, transmite Mediafax.

Dintre cei 28 de experţi ai Laboratorului FBI de analize microscopice, 26 au exagerat conformitatea probelor de păr în moduri care au favorizat procurorii în 95 la sută dintre cele 268 de procese verificate până acum, potrivit Asociaţiei Naţionale a Avocaţilor de Apărare Criminalişti (NACDL), informează ziarul Washington Post.

Printre cazurile verificate sunt şi 32 în care inculpaţii au fost condamnaţi la moarte, iar 14 dintre ei au fost deja executaţi sau au murit în închisoare.

Washington Post notează că inculpaţii au fost condamnaţi pe baza unei serii de probe, iar, dintre acestea, cele furnizate de laboratorul microscopic al FBI ocupau o pondere mică. Însă, pe baza dezvăluirilor, condamnaţii şi procurorii din 47 de state americane şi din capitala federală, Washington DC, au fost înştiinţaţi că dosarele trebuie reanalizate pentru a se stabili dacă sunt necesare apeluri în justiţie. Patru inculpaţi au fost deja achitaţi.

„Utilizarea timp de trei decenii de către FBI a mostrelor microscopice de păr pentru inculparea infractorilor este un dezastru complet„, a reacţionat Peter Neufeld, cofondatorul Institutului Innocence Project, participant la activităţile de verificare a dosarelor.

„Este necesară o investigaţie completă care să arate de ce FBI, conducerile statelor americane care foloseau expertiza laboratorului FBI şi instanţele judiciare au permis aşa ceva şi de ce aceste practici nu au fost oprite mai devreme„, a adăugat Neufeld, salutând totuşi cooperarea Departamentului Justiţiei şi a FBI în anchete.

Într-un comunicat comun, Biroul Federal de Investigaţii (FBI) şi Departamentul american al Justiţiei au promis că vor continua să aloce resurse pentru verificări, promiţând că „toţi foştii inculpaţi vor fi înştiinţaţi în legătură cu erorile din trecut” şi asumând angajamentul de a „face dreptate”.

„De asemenea, ne angajăm să asigurăm acurateţea viitoarelor mărturii în instanţe despre mostrele de păr analizate ca probe şi să aplicăm cu exactitate ştiinţa expertizei probelor criminalistice„, precizează cele două instituţii.

Senatorul democrat Richard Blumenthal, fost procuror, a îndemnat FBI şi Departamentul Justiţiei să trimită notificări inculpaţilor din 2.500 de procese care au implicat mostre de păr, chiar dacă verificările nu au fost finalizate. „Aceste concluzii sunt înspăimântătoare pentru sistemul judiciar american, nu doar pentru potenţialii inculpaţi nevinovaţi care au fost încarceraţi pe nedrept sau chiar executaţi, dar şi pentru procurorii care s-au bazat pe probe fabricate şi false, în pofida intenţiilor de a aplica legea cu bună credinţă”, a subliniat Blumenthal.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Judecătoarea Adriana Stoicescu după votul de la CCR: Cei de la MJ ne-au restricționat accesul la Facebook

    de Adriana Stoicescu, judecător Un fleac. Ne-au ciuruit. Țara e salvată. Magistrații au...

    Fostul șef al Armatei ucrainiene îl acuză pe Zelenski

    Contraofensiva armatei ucrainene din 2023 a eșuat deoarece președintele...

    Rubio merge pe pista Castro jr in Cuba

    Secretarul de stat american Marco Rubio este în contact...

    Șeful CJ Mehedinți îl pune la punct pe Virgil Popescu alias Dandana: În urma dvs nu a rămas nimic

    Domnule Virgil Popescu, europarlamentar, fost ministru al Energiei și...

    Cum vrea Macron să țină in mână Banca Europeană după ce își termină președenția

    Președinta Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde, ar putea demisiona...

    Vance: Europa se autosabotează

    Țările europene își fac rău singure sabotându-și propriile interese,...

    Trump: Japonia va investi 550 miliarde de dolari in America

    Președintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, a declarat...

    Articole relationate

    Categorii populare