Home Analize Scandal cu Parchetul în PNL: Au falsificat

Scandal cu Parchetul în PNL: Au falsificat

0

Fostul prefect al Iașiului, liberalul Dragomir Tomașeschi, a anunțat, duminică, faptul că a reclamat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Iași și Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație nereguli în ceea ce privește statutul de membru PNL al senatoarei Iulia Scântei.

El a prezentat o adresă semnată de prim-procurorul Parchetului de pe lângă judecătoria Iași în care se menționează că, în urma sesizării făcute, Poliția Municipiului Iași a demarat cercetările pe numele fostului președinte PNL, Teofil Bălteanu, pentru uz de fals material în înscrisuri oficiale și uz de fals.

„Am depus o plângere la Parchetul de pe lângă Judecătoria Iași pe numele domnului Teofil Bălteanu, pentru falsul și uzul de fals pe care consider că l-a făcut la candidatura doamnei senator Iuliana Scântei. În opinia mea, ocupă ilegal poziția de senator. Ea nu a devenit membru al PNL, are o simplă cerere de adeziune. Îl acuz pe domnul Bălteanu că a falsificat o decizie a unui Birou Județean, din 21 octombrie 2016, care nu a fost discutată în ședință și care a fost folosită la Biroul Electoral Județean o dată cu depunerea candidaturilor la alegerile parlamentare de anul trecut”, a explicat Tomașeschi.

Potrivit acestuia, Iuliana Scântei ar fi trebuit să fie validată de Biroul Permanent Local și ulterior de Biroul Permanent Județean, în baza unei adeziuni scrise.

„O asemenea ședință nu a avut loc. Cererea de adeziune a doamnei Scântei are data de 19 octombrie 2016, iar decizia falsificată de Bălteanu are data 21 octombrie, când a fost un BPJ în care nu s-a discutat deloc această situație întrucât nu aveau o ședință a Biroului Local, așa cum prevede statutul”, a mai spus liberalul.

El a susținut că o plângere similară a fost depusă la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, pe numele senatoarei Iulia Scântei.

Teofil Bălteanu și senatoarea Iuliana Scântei nu au putut fi contactați pentru a-și exprima punctul de vedere.

Ad

Exit mobile version