Scandal cu neveste în noul PNL din fieful lui Scutaru

În noul PNL din fieful fostului consilier prezidențial, George Scutaru, s-a declanșat un război pe față între PNL și PDL.  PDL îi acuză pe liberali că i-au trădat și merg cu PSD din cauza nevestelor. S-a refăcut USL Buzău, acuză Cezar Preda, co-președintele noului PNL Buzău.

“Ați vazut că se face vreun fel de opoziție la Buzău, eu nu am văzut. Eu cred în acest proiect al PNL și nu voi face nimic ca să împiedic sau să tulbur acest proiect, dar eu nu am făcut acest pas ca să construiesc USL la Buzău, asta vreau să le fie clar tuturor. Noi, la Buzău, funcționam pe USL. De exemplu, în toate sedintele de CJ si CLM singurele voturi impotriva deciziilor PSD au fost ale PDL, și nu doar de dragul de a fi contra, ci e vorba de lucruri grave. Niciun vot nu a fost împotriva propunerilor PSD din partea fostului PNL(…). La toate revitalizările societăţilor municipiului Buzău, cele din subordinea Primăriei, unde sunt angajate şi soțiile consilierilor, au avut mâinile ridicate pentru a se mări și salariile, că nu puteau altfel, iar noi am văzut că tot ceea ce înseamnă acum noile preocupări ale actuale administrații de a schimba fața orașului, deși sunt susținute cu majoritate covârșitoare, nu au niciun fel de efect în viața buzoienilor. Cum află cetățenii acestui oraș că nu e bine ce face PSD sau USL”, a declarat Cezar Preda, co-președintele noului PNL Buzău.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Joi poate fi ziua în care va scrie faliment pe România

    Joi poate fi ziua în care va scrie faliment...

    Wall Street Journal: Trump vrea să facă cu Putin și Xi „Ialta 2”

    Președintele american Donald Trump dorește să organizeze un summit...

    Bulgaria nu mai dă bani Ucrainei

    Bulgaria nu va mai participa la un nou pachet...

    Amazon vrea să angajeze peste 300.000 de oameni în Statele Unite în timpul sărbătorilor

    Compania americană Amazon intenționează să angajeze peste 300.000 de...

    Americanii vor cheltui 13,5 miliarde de dolari de Halloween

    Cheltuielile americane pentru sărbătorile de Halloween din 31 octombrie...

    Articole relationate

    Categorii populare