Mai mulți senatori din grupul PSD au declarat pentru Europa Liberă că nu doresc să voteze pentru instalarea lui Teodor Meleșcanu în fruntea Senatului dacă acesta nu demonstreză că are alături de el și alți membri ALDE. Senatorii i-au cerut garanții Vioricăi Dăncilă că Meleșcanu nu vine singur.
Grupul PSD din Senat are majoritatea necesară, 69 de voturi, pentru a-și impune candidatul pentru șefia instituției, fără a avea nevoie de sprijinul celor de la ALDE. Premierul Viorica Dăncilă a venit totuși în fața senatorilor social-democrați și le-a cerut susținerea expresă pentru Teodor Meleșcanu, senator ALDE.
„Când a venit în fața noastră, Dăncilă ne-a spus că Meleșcanu vine alături de noi cu un grup din ALDE. Nu a dat mai multe detalii, dar a vorbit clar de un grup. După ultimele două zile, acest grup nu a apărut, nu am văzut cine e alături de Meleșcanu. Dimpotrivă, am văzut două ședințe ale ALDE, în care Meleșcanu a fost lăsat singur. Așteptăm ca până săptămâna viitoare să vedem cine vine alături de Meleșcanu, ca să fim siguri că nu îl votăm degeaba. Planul inițial era ca în ALDE să aibă loc o revoltă împotriva lui Tăriceanu și să se decidă menținerea la guvernare. Nu vedem că acest plan a reușit”, au declarat surse din grupul PSD pentru Europa Liberă.