Scade producția de țiței a României

România a produs, în primele cinci luni din 2022, o cantitate de ţiţei de 1,224 milioane de tone echivalent petrol (tep), cu 80.500 tep (6,2%) mai mică faţă de cea din perioada similară din 2021, conform datelor centralizate de Institutul Naţional de Statistică (INS).

Importurile de ţiţei s-au ridicat, în perioada menţionată, la 3,14 milioane tep, fiind cu 242.700 tep (7,2%) sub cele din perioada ianuarie-mai 2021.

Conform estimărilor Comisiei Naţionale de Strategie şi Prognoză, producţia de ţiţei este estimată pentru 2022 la 3,17 milioane tep (minus 2,3% faţă de 2021) şi în 2023 la 3,095 milioane tep (minus 2,3%). Importurile sunt preconizate la 7,25 milioane tep în 2022 (plus 6,4%) şi la 7,83 milioane tep în 2023 (plus 6,5%).

Proiectul Strategiei Energetice, publicat pe site-ul Ministerului Energiei, estimează că producţia de ţiţei îşi va continua tendinţa de scădere lentă între 2030 şi 2050, de la 22 la 13 TWh (1,93 la 1,15 milioane tep).

Rezultatele modelării efectuate în anul 2016 indică înjumătăţirea producţiei interne de ţiţei, până la aproximativ 2 milioane de tone în 2030. Creşterea dependenţei de importuri nu poate fi evitată pe termen mediu şi lung decât prin încurajarea activităţii de explorare şi producţie, precum şi prin creşterea eficienţei consumului de combustibili fosili, se menţionează în proiect. 

Hot this week

Topics

Mai mult

    Kremlin: Mai avea de eliberat 17-18% din Republica Populară Donețk

    Dezacordurile teritoriale dintre Moscova și Kiev se limitează la...

    A mințit CIA cu Murmurul Șoaptelor

    Cel mai recent dispozitiv al CIA, „Ghost Murmur”, care,...

    Vance joacă Casa Albă la ruleta iraniană in Islamabad

    Pentru vicepreședintele american J.D. Vance, discuțiile dintre SUA și...

    Războiul din Iran lasă Asia fără orez

    Câmpurile cu orez pregătite pentru recoltat sunt inactive, iar...

    Articole relationate

    Categorii populare